TIBERIU TROIA

Echipa Kulturide East Adventure pleacă în lumea largă

Kulturide East Adventure – cinci prieteni, 25.000 km, 15 țări, un vis frumos care a necesitat un an de pregătire va începe peste două zile și îi va purta prin lume pe cei cinci timp de tot atâtea luni.

Kulturide East Adventure

Traseul expeditiei Kulturide East Adventure

Îl cunosc pe Radu dinainte de a se naște. Nu e figură de stil, este, în cel mai rău caz, realitatea relatată într-un mod mai stângaci.

Gigi, tatăl lui Radu, ne era coleg la IMGB, pe vremea când echipa moto a uzinei constituia scheletul echipei naționale de motociclism viteză.

Kulturide East Adventure

Radu cu mulți ani în urmă lângă motocicleta cu care va pleca în 2017

Am lucrat împreună cu Radu, am făcut multe drumuri împreună cu motocicletele, am povestit ore întregi despre aventuri motorizate, despre locuri pe care ne dorim să le vizităm (cu motocicleta, cum altfel ?).

Așa am aflat că Radu visează să vadă estul, ce a rămas din vechea Uniune Sovietică, țări din acea parte a lumii.

Kulturide East Adventure

Echipa Kulturide East Adventure pe ultima sută de metri înainte de plecare

A tot povestit, până a găsit pe unul dintre prieteni (pe Alexandru), care i-a îmbrățișat proiectul și, împreună, l-au modelat. A rezultat o excursie, de fapt o aventură de mai multe luni, care urmează să străbată vreo 15 țări, să însumeze vreo 25.000 km și să dureze vreo 5 luni. Cand pleci la un astfel de drum, nimic nu este bătut in cuie, nu știi cât va dura, pe unde vei ajunge și ce minunății vei vedea.

Lor li s-au alăturat încă trei prieteni, dintre care o domnișoară, Denisa, prietena lui Radu, împreună au șlefuit ideea inițială, au promovat proiectul și au găsit înțelegere, resurse, promisiuni din care unele s-au concretizat.

Proiectul, echipa, visul lor frumos se numește Kulturide East Adventure, promovează cultura pe care o poți descoperi și respecta de pe motocicletă, încurajează plimbările cu motocicleta și stilul de viață pe care îl poate reprezenta motocicleta și folosința ei zilnică.

Echipa celor cinci a ajuns pe ultima sută de metri și peste două zile vor pleca în marea si minunata lor aventura, pe cinci modele diferite, toate făcând parte din familia Yamaha XT, una dintre motocicletele cunoscute ca indestructibile, o adevărată legendă în istoria firmei celor trei diapazoane.

Kulturide East Adventure

Echipa Kulturide East Adventure și colegii de la Motodynamics, importatorul oficial Yamaha

Kulturide East Adventure, proiect susținut în modul cel mai entuziast de Motodynamics, compania importatoare a produselor Yamaha în România, a venit la sediul sponsorului principal pentru a-și saluta prietenii, jurnaliștii, pentru a ne relata stadiul ultimelor pregătiri, promițând că ne va ține la curent cu tot ceea ce se va întâmpla în cele cinci luni în care vor străbate acea parte a lumii.

Am făcut o fotografie înainte de plecare cu membrii echipei Kulturide East Adventure și ne-am despărțit pregătiți să începem lungul drum, ei pe motociclete, eu aici, povestind aventurile lor.

Kulturide East Adventure

Împreună cu echipa Kulturide East Adventure

Fiecare zi din viață este câte o poveste, iar poveștile mele sunt, de ce mai multe ori, cu și despre motociclete. Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul  POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

One thought on “Echipa Kulturide East Adventure pleacă în lumea largă

  1. Virgil Cristian STANCIU

    Succes baieti sa cuceriti tot oriunde ajungeti ,sa fluturati steagul nostru sa fiti mindri ca sunteti Români,sus ancora go trip,keep walking…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*