Scrambler Café Racer îmbină într-un mod fericit trăsăturile caracteristice ale ambelor curente din denumire, Scrambler și Café Racer.
Noul concept Scrambler Ducati a fost prezentat în premieră la expoziția internațională de motociclete de la Köln, în toamna anului 2014, produsele fiind comercializate începând din sezonul 2015.
Proiectul s-a dovedit a fi un succes imediat, Ducati înregistrând un record al vânzărilor în 2015, pentru al șaselea an consecutiv, noua marcă Scrambler contribuind serios la reușită, cu 16.000 de unități distribuite în întreaga lume.
Povestea de succes a continuat și în al doilea an, în care alte peste 15.000 de motociclete din toate variantele existente de Scrambler au consolidat poziția pe piață a noii mărci, însoțite de alte două noi modele prezentate în toamna anului 2016, modele pregătite pentru primăvara anului 2017: Desert Sled, un Scrambler modificat pentru folosința pe teren accidentat și Café Racer.
Acest ultim model îmbină într-un mod fericit trăsăturile caracteristice ale ambelor curente din denumire, Scrambler și Café Racer.
Teoretic, cele două noțiuni sunt complet diferite, Scrambler fiind un tip de motocicletă gândit pentru folosința pe orice fel de teren, inclusiv în afara asfaltului, în timp ce Café Racer presupune o motocicletă construită în stilul motoarelor de curse pe circuit ale anilor ’50-’60. Cu toate acestea, motocicleta îți amintește de ambele curente, reușind acest lucru numai prin jocul diferitelor componente, elementele structurale fiind aceleași pentru toate modelele gamei Scrambler.
Șasiul, bascula, motorul, frânele și roțile sunt identice, în timp ce amortizoarele, elementele de caroserie și restul componentelor sunt prezente în două variante pe toate modelele.
Dacă prin amplasarea pieselor componente modelul Scrambler Café Racer poate fi comparat cu celelalte modele ale gamei, calitatea detaliilor și finisajelor, vopseaua impecabilă, pielea cusută, toate acestea contribuie la aspectul rafinat al motocicletei, care arată ca o adevarată vedetă de cafenea cu ambiții sportive.
Modelul Scrambler Café Racer este disponibil într-o singură variantă coloristică, prețul este de 9460 + TVA și poate fi văzut și achiziționat de la magazinul firmei Metrotehnica Internațional, importator oficial Ducati în România.
.
Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre noile modele Ducati, sau despre motocicletele testate, mai jos puteți găsi articole postate până acum.
Scrambler Desert Sled a sosit la magazinul Ducati din București
Scrambler Ducati 2015 – test şi prezentare a ultimului membru al familiei Ducati
Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.