TIBERIU TROIA

Cum a apărut seria Yamaha XS și de unde s-a inspirat producătorul

Noul model XSR 700 este un omagiu adus motocicletei Yamaha XS 650, prima dintr-o serie de succese ale companiei japoneze. Dar cum a apărut seria Yamaha XS ?

Yamaha XSR700

Yamaha XS650, sursa de inspiraţie a creatorilor noului XSR700

Prima motocicletă cu motor în patru timpi produsă de Yamaha a avut 650 cc.

Se întâmpla în anul 1968, după 13 ani de producție neîntreruptă a unor modele cu motoare în doi timpi, cu capacități cilindrice mici.

Prima motocicletă Yamaha a fost YA-1, un 125 cc copiat după DKW RT 125, cu care piloții fabricii au reușit să câștige curse încă din primul an de producție, în 1955.

Cinci ani mai târziu, aflându-se într-o perioadă de creștere economică rapidă, Yamaha a cumpărat o companie care avea să devină celebră peste câțiva ani: Showa.

Yamaha XS

Yamaha YA-1, prima motocicletă produsă de Yamaha

Înainte de a fi cumpărată de Yamaha, Showa cumpărase la rândul ei o firmă care era cel mai mare producător de motociclete din Japonia anilor ‘50, perioadă în care mulți dintre cei peste 100 de mici producători din Japonia dispăruseră.

Firma se numea Hosk și producea un model de 650 cc, dezvoltat dintr-un motor de 500 cc twin SOHC, produs și vândut în Japonia câțiva ani, adică cu mulți ani înainte de înființarea firmei Yamaha, model foarte asemănător cu vestitul Horex Imperator apărut în 1951.

Cu toate acestea, Yamaha a continuat să producă numai motoare mici, în doi timpi, încă opt ani.

Yamaha XS

Horex Imperator 500

În tot acest răstimp, proiectul Hosk 650 a fost studiat și probabil îmbunătățit, până în 1968, când noua Yamaha XS 650 a fost prezentată publicului.

Apariția acestui model a reprezentat un moment de cotitură pentru producția companiei Yamaha, motorul motocicletei fiind unul dintre cele mai avansate tehnologic la clasa motoarelor cu cilindri gemeni de capacitate mare (devenită acum capacitate medie).

Cutia de viteze nu mai era separată, se afla în blocul motor, care avea planul de separație orizontal, iar supapele erau comandate de o axă cu came în cap (SOHC).

Yamaha XS

Hosk 500

Motorul era considerat atât de performant, încât a fost folosit în cursele de dirt-track din campionatul profesionist AMA, de campionul acelei perioade, Kenny Roberts.

A urmat o lungă serie, motociclete având motoare în patru timpi și capacități cilindrice de la 250, la 1100 cc, fără alte caracteristici tehnice comune.

Având diferite arhitecturi ale motorului, cu doi, trei, sau patru cilindri și capacități cilindrice diferite, transmisie finală cu lanț, cardan, sau chiar curea, distribuție cu o axă cu came sau cu două, două sau patru supape pe cilindru, motocicletele din seria Yamaha XS au fost produse timp de 16 ani, până în 1985.

Yamaha XS

Gama Hosk

Și iată cum DKW și Horex, două modele germane, au fost sursa de inspirație a motocicletelor cu care Yamaha a pornit la drum și a devenit cunoscută, cu cele două motociclete care au făcut istorie, primul motor în doi timpi și primul motor în patru timpi, din seria Yamaha XS.

.

Dacă vi s-a părut interesantă povestea apariției gamei Yamaha XS, puteți citi mai jos alte povești legate de istoria firmei și motocicletele produse de Yamaha.

Povestea motorului cross plane folosit de Yamaha – când a apărut şi ce face

Yamaha VMax 2016 model aniversar – Legendele nu mor – test și prezentare

MotoBot – robotul motociclist creat de Yamaha prezentat la Tokyo Motor Show

Fiecare zi din viață este câte o poveste, iar poveștile mele sunt, de ce mai multe ori, cu și despre motociclete. Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*