TIBERIU TROIA

Scrambler Desert Sled a sosit la magazinul Ducati din București

Prezentat în premieră la EICMA în noiembrie 2016, noul model Scrambler Desert Sled este una dintre cele mai interesante noutăți ale sezonului.

Desert Sled

Probabil că EICMA 2016, expoziția internațională de motociclete organizată la Milano, a reprezentat una dintre cele mai spectaculoase prezențe din istorie ale producătorului Ducati.

O istorie glorioasă, atat cea a expoziției, aflată la cea de-a 74-a ediție, cât și istoria de 90 de ani a companiei Ducati, care a reușit cel de-al șaptelea an consecutiv de record al vânzărilor, cu peste 55.000 unități distribuite în 90 de țări, în care firma este reprezentată de peste 700 de dealeri.

Vedeta incontestabilă a expoziției a fost 1299 Superleggera, o adevarată demonstrație a posibilităților industriei italiene, dar modelele gândite să împingă vânzările spre noi recorduri au fost Multistrada 950 și cele două noi variante de Scrambler, Café Racer și Desert Sled.

Desert Sled

Dacă noul Café Racer este un Scrambler accesorizat, având aceleași caracteristici tehnice constructive ale modelelor precedente, Desert Sled este o motocicletă complet nouă, care a păstrat numai motorul Ducati de 803 cc, cu cilindri gemeni în L și distribuție desmodromică, instalat pe toată gama Scrambler.

Nici măcar cadrul nu este cel inițial, fiind ranforsat pentru o mai bună rigiditate, asistat de amortizoare diferite față de cele ale celorlalte modele Scrambler, cu o cursă de 200 mm față/spate, adică peste 30% mai mare decăt cea a amortizoarelor utilizate până acum.

Roata față de 19”, ampatamentul de 1505 mm, garda la sol impresionantă și înălțimea mai mare a șeii, de 860 mm, toate acestea conferă modelului Desert Sled avantaje pentru utilizarea off-road, iar masa mai mare rezultată, de 207 kg la plin, asigură o stabilitate mai bună motocicletei.

Desert Sled

Modelul Scrambler Ducati Desert Sled este disponibil în două variante de culoare, prețul este de 9460 + TVA sau 9556 + TVA, în funcție de culoare și poate fi văzut și achiziționat de la magazinul firmei Metrotehnica Internațional, importator oficial Ducati în România.

.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre lansarea noilor modele Ducati, sau despre motocicletele testate, mai jos puteți găsi articole postate până acum.

Multistrada 950 a sosit la magazinul Ducati din București

Ducati 1299 Superleggera – de ce costă cât un Porsche 911 Carrera

Ducati Multistrada 1200 S model 2016 – test şi prezentare – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*