TIBERIU TROIA

Aparută dintr-o joacă, echipa de copii Yamaha Racing Team Romania a devenit încă de la început cea mai puternică grupare în cursele de motociclism din Romănia, cucerind în primul an Cupa FRM și titlul de Campion Național la câte o categorie rezervată copiilor.

La mijlocul anilor ’90, în competițiile moto de viteză din România au fost înființate clasele de concurs rezervate copiilor, împărțite în trei clase, pe categorii de vârstă: Juniori 3, 2 și 1.

Participarea copiilor a devenit posibilă în momentul în care concursurile au început să fie organizate pe pistele aeroporturilor, unde nu mai era obligatoriu pentru concurenți să posede carnet de conducere, așa cum se întâmpla atunci când cursele aveau loc pe stradă (pe drum public).

Această inițiativă s-a bucurat de mult succes, echipele cu tradiție au început să aducă copii la start și, în acest fel, mulți dintre performerii de azi au intrat în lumea motociclismului.

Când am înființat Yamaha Racing Team Romania, echipa era formată numai din angajații importatorului Yamaha și nu aveam ambiția să ne afirmăm ca echipă. Conducerea companiei Yamaha era foarte mulțumită dacă eram prezenți în competiții și, dacă se întâmpla să avem și rezultate, era și mai bine.

Și s-a întâmplat.

Începând din primul an al existenței noastre ca echipă oficială Yamaha, am reușit câte un titlu de Campion Național. În 1995 eu am câștigat la clasa Superbike, după care Tănase Drăghici a dominat clasa 125 cc până în 1998, când toți seniorii echipei am hotărât să ne retragem.

După primele două sezoane, rezultatele obținute fiind apreciate, Yamaha a hotărât că merită să susțină echipa în continuare și chiar să suplimenteze bugetul anual alocat motociclismului.

În acea perioadă, în afară de Campionatul Național individual, exista și Cupa FRM, singura competiție pe echipe care a mai supraviețuit.

Toate celelalte competiții zonale sau naționale pe echipe dispăruseră, una cte una: Cupa Sindicatelor Mureș, Cupa Bihorul, Cupa Municipiului Reșița, Campionatul pe Echipe, asta ca să le amintesc doar pe cele cu tradiție.

Explicația e simplă. Competițiile organizate pe trasee stradale, se desfășurau de obicei în centrul orașelor și atrăgeau zeci de mii de spectatori, față de cursele pe aeroport, care erau mai departe de centrul orașului și la care asistau câteva sute de oameni, în cel mai bun caz.

Lipsa publicului, a sponsorilor, a atenției media a dus la dispariția lor și tot acest proces nu a durat prea mult, totul s-a întâmplat imediat după trecerea de la stradă la aeroport.

Beneficiind de un buget care ne permitea să includem în cadrul echipei și niște copii, am considerat că a sosit momentul să ne concentram și pe Cupa FRM, competiție în care rezultatul este al echipei, nu individual, al pilotului.

Pentru că nici unul dintre noi nu aveam copii care să corespundă condițiilor de vârstă, am inserat un anunț în cel mai vândut ziar al momentului, Evenimentul Zilei, cu ajutorul prietenilor care lucrau în presă.

Speram ca prin acest mic anunț să reușim să găsim 3-4 copii, din care, cu o pregătire de câteva săptmâni și antrenamente pe motoretele noastre, să ne prezentăm la startul Cupei FRM cu 1-2 copii.

Evenimentul a fost anunțat într-o zi de sâmbătă, copii puteau veni cu biciclete dacă nu aveau motocicletă și toată echipa a făcut eforturi, astfel încât totul era gata în dimineața acelei zile.

Prietenii din media erau pregătiți, echipele de la Pro TV, revista Univers Moto, Evenimentul Zilei și Gazeta Sporturilor erau prezente la fața locului cu arme și bagaje.

Spre marea noastră surprindere, în loc să apară câțiva copii, cu jumătate de oră înainte de ora anunțată, peste 40 de copii însoțiți de familii se adunaseră la intrarea Institutului Politehnic, în curtea căruia pregătisem un mic poligon pentru testare.

Zeci de biciclete de toate dimensiunile și formele, dar și vreo 5 motociclete se învârteau de zor, părinții așteptau înfrigurați, iar noi ne uitam cu gurile căscate de uimire, mă rog, entuziasm general…

A urmat o prezentare a micului poligon făcută copiilor, explicații detaliate, după care au început evoluțiile copiilor. Pentru început am lăsat pe circuit copii cu biciclete, apoi pe cei cu motociclete, ritmul crescând gradat.

Spre sfârșitul evenimentului au intrat pe circuit cei care păreau mai experimentați, smulgând ropote de aplauze spectatorilor.

Rezultatul selecției a fost uluitor chiar și pentru noi. Din cele câteva zeci de copii care s-au prezentat, am hotărât să începem perioada de pregătire intensivă cu 24 de copii, dintre care patru erau din provincie și urmau să se prezinte la București pentru antrenamente de două ori pe săptămână.

Iată cum, dintr-o joacă, ne-am ales cu echipa de copii care urma să fie pregătită pentru curse.

Povestea continuă, în partea a doua cum au fost pregătiți copii și prima cursă de organizată la Romexpo.

Dacă v-a plăcut povestea și vreți să aflați mai multe detalii despre Yamaha Racing Team Romania, mai jos sunt povești ale echipei și relatări ale unor curse din anii trecuți postate până acum.

Cursa 125 cc – Târgu Mureş, 14 iulie 1996 – Campionat naţional, etapa a 2-a – filmare proprie

Cursă moto cu handicap – 125cc, 250cc şi Superbike – Caransebeş, 30 iunie 1996

Cursa Superbike şi 250cc – Caransebeş, filmare 30 iunie 1996 – Campionat Naţional, etapa 1

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.