TIBERIU TROIA

Noile modele Kawasaki lansate la EICMA 2016

Cu o lună în urmă, la Intermot, au fost lansate patru modele Kawasaki, pentru ca la EICMA, să fie prezentate alte trei noi motociclete.

Modele Kawasaki

Modelele clasice Z650 si Z900

Conferința de presă în care au fost prezentate presei noile modele Kawasaki a început cu o ceremonie de suflet, în cadrul căreia, cei doi Campioni Mondiali de Superbike ai firmei, Jonathan Rea și Tom Sykes, au înmânat  domnului Kenji Tomida, Președinte al Companiei de Motoare și Motociclete din cadrul corporației Kawasaki Heavy Industries, invitat special al evenimentului, trofeul pentru cel mai bun producător participant la WSBK.

Au urmat discursurile de rigoare, după care au fost prezentate trei noi modele, pe care, și de această dată, producătorul japonez a reușit să le țină secret până în ultima clipă.

Modele Kawasaki

Kawasaki Versys-X 300

Pentru început a fost dezvelit un nou membru al familiei Versys, modelul de 300 cc.

Versys-X 300 vine ca o completare a gamei, alături de mai vechile modele Versys 650 și Versys 1000, care au fost modificate pentru 2017.

Motocicleta va fi disponibilă în configurație standard și în alte două versiuni oferind nivele diferite de accesorizare.

Lângă podiumul pe care era expus noul Versys-X 300 proaspăt dezvelit, se aflau două modele clasice ale firmei, Z650 și Z1, motociclete care au făcut istorie.

Modele Kawasaki

Kawasaki Z650 model 2017

Ca un omagiu adus acestor motociclete produse în urmă cu patru decenii, cele două modele prezentate presei au fost replicile zilelor noastre ale celor clasice, noile Z650 și Z900, niște adevărate supernaked Z.

În afară de aceste motociclete, în stand au fost expuse toate modelele gamei actuale produsă de Kawasaki, inclusiv noul Vulcan S Café, W800 ediția finală și fantasticele H2 și H2R, în noile variante coloristice propuse pentru sezonul 2017.

Modele Kawasaki

Kawasaki Z900 model 2017

Noile modele Kawasaki prezentate la Intermot vor putea fi comandate şi achiziţionate de la magazinul firmei United Motors din Bucureşti, importator autorizat Kawasaki în România.

.

Dacă vreți să aflați ce noutăți a prezentat Kawasaki în premieră la Intermot, sau vă interesează ultimele teste făcute cu diferite modele Kawasaki, puteți găsi mai jos articole postate până acum.

Kawasaki la Intermot – modele noi şi inteligenţă artificială la motociclete

Kawasaki Ninja H2 – test şi prezentare, varianta video

Kawasaki Ninja H2, motocicleta cu supraalimentare – de ce H2 ?

Dacă nu aţi văzut toate prezentările de motociclete, testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*