TIBERIU TROIA

Dainese & AGV la EICMA 2016 – Revoluția tehnologică anunțată

Pentru prima oară, după mulți ani, Dainese & AGV au participat împreună în același stand la EICMA 2016, expoziția internațională de motociclete de la Milano.

Dainese & AGV

Standul Dainese & AGV la EICMA 2016

Firmele Dainese & AGV fac parte din același grup, dar nu-mi amintesc să fi văzut cele două firme prezente în același stand.

De mulți ani, Dainese, împreună cu celelalte firme mari producătoare de echipament moto din Italia, obișnuiau să participe la expozițiile importante prezentând produsele în săli aflate în afara pavilioanelor expoziționale.

În aceste spații, partenerii erau primiți pe bază de programare, discuțiile având caracter privat, partenerii fiind dealeri ai unei rețele de distribuție clădită în ani de colaborare.

În acest an, grupul de firme Dainese & AGV a luat hotărârea să modifice formatul prezenței la cea mai importantă expoziție a sezonului, pentru că noutățile pregătite, rezultat a multor ani de cercetări, merită mai multă expunere.

Campania a fost numită “Drumul către viitorul în siguranță”, iar noutățile pregătite pentru sezonul următor au fost prezentate presei de Cristiano Silei, CEO al grupului de firme Dainese & AGV.

Dainese & AGV

În cadrul grupului, una dintre cele mai importante activități este cercetarea, desfășurata în cadrul a patru centre diferite: D-Tec, DAir, AGV și DocLab, fiecare fiind specializat pe un anumit domeniu, echipele de carcetători fiind formate din peste 100 de persoane.

În luna septembrie, la Misano, a fost prezentat noul sistem de protecție pentru competiții denumit de producător “Head to Toe Racing System” (din cap până în picioare).

Sistemul este format din casca de top produsă de AGV, modelul Pista GTR și combinezonul Mugello Air Suit, care are inclus sistemul DAir, protecția inteligentă care are la bază tehnologia airbag adaptată la echipamentul moto.

Munca de cercetare depusă pentru dezvoltarea celei mai complexe căști a influențat și celelalte modele ale gamei, modelele Corsa R, Veloce S, K-5S și Compact ST primind interioare noi, reproiectate, construite din materiale noi, care asigură o izolație fonică și impotriva apei mult îmbunătățite.

în plus, la modelele de vârf, Corsa R și Veloce S, a apărut posibilitatea de a scoate parțial capitonajul, în caz de accident, materialul de contact al capitonajului are dublă față, pentru utilizare vara și iarna, iar zgomotul interior a fost redus cu 29%.

Dainese & AGV

După prezentarea noutăților apărute la căștile AGV, a fost rândul introducerii noii familii de elemente de protecție Pro-Armor.

Produse dintr-un material patentat de Dainese, carbon-elastomer, toate elementele sunt mai ușoare, flexibile, erogonomice și mai ventilate.

Caracteristica spectaculoasă a noului material, realizat după patru ani de cercetare, este faptul că transformă energia kinetică în căldură, eliberată la rândul ei datorită structurii de fagure a pieselor și suprafeței elementelor, care au 43% din suprafață perforată.

A urmat introducerea ultimei variante a sistemului de protecție bazat pe tehnologia airbag, rezultat al muncii depuse în ultimii 16 ani de colectivul DAir, efort care a dus la realizarea a 35 patente, după mai mult de 1 milion de kilometri de teste.

Proiect început în 1995, actualul sistem este atât de complex, încât trebuie explicat, pentru că platforma electronică a acestui sistem instalat pe o geacă de moto, este mai complicată decât multe pachete electronice prezente pe modele de motociclete actuale.

Dainese & AGV

În mare, ca să nu ne complicăm cu detalii tehnice, platforma electronică este compusă dintr-un CPU (o unitate centrală de management cu afișaj, instalată pe ghidon), care analizează de 1000 de ori pe secundă informațiile primite de la șase senzori aflati în diferite locuri (dintre care câte un accelerometru pe trei axe pe amortizoarele față ale motocicletei și un senzor sub șa), le procesează ținând cont și de datele primite de la un GPS existent și ia decizia dacă și când să declanșeze activarea airbag-ului inclus, atașat de geacă.

Sistemul pneumatic este compus din doua airbag de înaltă presiune având un volum total de 12 litri și două generatoare de gaz, timpul de reacție fiind de 45 milisecunde.

Probabil că mulți oameni, aflând specificația tehnică a acestui sistem de protecție, vor exclama: de ce ne trebuie o geacă cu o protecție atât de complicată, ne pregătim să plecăm pe Marte ?

Întâmplător cei ce vor spune asta, vor avea dreptate. Dainese, împreună cu Massachusetts Institute of Technology, lucrează la proiectul unui costum de protecție care va fi folosit în misiunea spațială spre Marte, planificată pentru anul 2030.

Dainese & AGV

Când am aflat detaliile acestor ultime realizări tehnologice ale firmei Dainese, mi-am adus aminte de lucruri întâmplate nu cu mult timp în urmă și mi-am dat seama, încă o dată, cât de tânără este lumea moto și cât de rapidă este evoluția tehnologiei.

Pe la începutul anilor ’80, un tânăr motociclist din Marea Britanie, care avea să devină unul dintre cei mai mari piloți din toate timpurile, și-a construit un sistem de protecție dorsală folosind câteva vizoare de la cască, prinse cu capse pe o bucată de pătura veche. Fiind curbate, vizoarele permiteau mișcarea într-o singură direcție, devenind prima protecție moto, pe care tânărul pilot o introducea sub costum.

Fiind văzut de niște întreprinzători folosind protecția construită la un concurs, tânărului i s-a făcut o ofertă tentantă și acesta a vândut ideea protecției dorsale unei firme producătoare de echipament moto.

Tânărul pilot era Barry Sheene, iar firma era Dainese. Și de atunci au trecut numai 35 de ani…

Barry Sheene

Barry Sheene

Cam în aceeași perioadă, făceam parte din echipa moto IMGB și iarna făceam antrenamente cu motoarele pe coclaurile de noroi și ghiață din spatele actualului Institut de Medicină Legală de pe Șoseaua Vitan Bârzești.

Ca să nu petrecem mai mult timp prin spitale decât la antrenamente, cumpăram de la hocheiști echipamentele lor de protecție vechi și le foloseam pe motor, purtând deasupra 2-3 perechi de pantaloni de trening.

Din când în când mai povesteam asta unor tineri motocicliști și, de cele mai multe ori, eram întrebat cu seninătate: dar de ce nu foloseați protecții de moto ?

Pentru că pe vremea aceea Dainese & AGV existau, dar protecțiile încă nu fuseseră inventate.

Dainese & AGV

Toate modelele noi de echipament, protecții și accesorii produse de Dainese & AGV vor putea fi comandate și achiziționate de la magazinul firmei United Motors din București, importatorul oficial al firmelor Dainese & AGV în România.

.

Dacă v-a plăcut relatarea evenimentului organizat de grupul de firme Dainese și AGV, puteți găsi mai jos prezentări de produse ale acestor firme, articole postate până acum.

Prezentare Ridder D1 Gore-Tex – geacă produsă de Dainese

Dainese D-Air Misano 1000 – prima jacheta moto din piele având airbag cu soft integrat

Prezentare cizme Dainese Torque D1 Out

Prezentare căşti AGV – Corsa şi Pista GP

Dacă nu aţi văzut toate prezentările de echipamente moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele moto pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*