Casey Stoner este unul dintre cei mai iubiţi piloți din istoria MotoGP şi multă lume aştepta întoarcerea sa în cursele oficiale.
MORE THAN RED – EVOLUTION NEVER STOPS – Motto-ul evenimentului Ducati World Premiere, în care au fost prezentate presei noile modele ale producătorului din Borgo Panigale, ilustrează cât se poate de bine stadiul evoluţiei în care se află firma Ducati în acest moment.
Anul 2016 reprezintă recordul absolut al vânzărilor de motociclete noi, noua marcă a grupului, Scrambler Ducati contribuind din plin la succesul înregistrat.
Pentru a sărbători cum se cuvine rezultatele vânzărilor şi cele sportive obţinute de echipele oficiale din MotoGP şi WSBK, prezentarea modelelor 2017 a fost organizată la Teatrul Naţional din Milano.
Accesul la acest eveniment a fost posibil numai cu recomandarea importatorilor din fiecare ţară care a desemnat gazetari, iar eu am putut participa numai cu ajutorul prietenilor de la Metrotehnica Internaţional, importatorul exclusiv al produselor Ducati în România.
Lansarea noilor modele s-a transformat într-un spectacol de gală, amfitrion al serii fiind nimeni altul decât Claudio Domenicali, CEO Ducati.
Surpriza evenimentului a fost apariţia lui Casey Stoner, care a intrat pe scenă pe noua motocicletă Ducati 1299 Superleggera.
Nimeni nu ştia de prezenţa vedetei, dar, de obicei, la astfel de evenimente, cea mai importantă motocicletă este prezentată de câte o mare personalitate a respectivei companii, aşa că era de aşteptat ca un astfel de model revoluţionar să fie adus de cineva important.
Casey a răspuns câtorva întrebări puse de domnul Domenicali şi a povestit câte ceva despre munca dusă de el şi echipa de tehncieni a echipei de curse, pentru dezvoltarea motocicletelor folosite în competiţii.
Festivitatea a continuat, iar după încheierea prezentării motocicletelor, toţi cei care au participat la eveniment au revenit pe scenă, inclusiv piloţii prezenţi, Chaz Davies, Andrea Dovizioso şi, bineînţeles, Casey Stoner, aşteptat cu înfrigurare de toată lumea.
Nu puteam să scap o astfel de ocazie şi am aşteptat ca televiziunile italiene să termine transmisiunile în direct şi interviurile înregistrate, sperând că băieţii nu se vor plictisi.
Nu era nimic sigur, piloţii puteau pleca oricând, pentru că Dovizioso şi Casey Stoner erau însoţiţi de câte un om de PR, un fel de manageri-bodyguarzi, care interveneau în momentele în care cineva solicita un interviu.
Am avut mare noroc şi, cu acordul oamenilor de PR care îi însoţeau, am reuşit să le iau câte un scurt interviu. Aş mai fi stat de vorbă, dar era coadă de gazetari, multe televiziuni importante şi ne cam grăbeau, dar băieţii au fost extraordinari, răbdători şi politicoşi.
Dacă pe vremea când Casey Stoner bătea curse în MotoGP eram fanul lui, dar nu înţelegeam de ce e mai rigid, ca un roboţel, acum, după ce am avut şansa să-l întâlnesc, să stau de vorbă cu el câteva minute şi am văzut că se poartă ca un om normal, fără aere de vedetă (chiar dacă este o adevărată vedetă), mă declar fan Casey Stoner, iar respectul meu pentru el nu are margini.
Materialul filmat a fost prezentat în rubrica moto a emisiunii La Volan, difuzată de Digi24 sâmbătă 19 noiembrie 2016.
Dacă v-a plăcut interviul şi relatarea evenimentului, mai jos puteţi găsi alte interviuri luate unor mari campioni din lumea motociclismului.
Cum a fost la FLYING ROCKSTAR ENERGY TOUR – Freestyle Motocross şi ce am văzut eu acolo – partea 1-a
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.