TIBERIU TROIA

Stefan Everts a prezentat noul model Suzuki V-Strom 1000 la Intermot – filmul evenimentului

Una dintre cele mai iubite motociclete ale clasei Adventure, Suzuki V-Strom 1000, a fost modificată substanţial şi prezentată publicului la Intermot.

Motocicletă care a născut pasiuni, V-Strom, prezentat pentru prima oară cu 14 ani în urmă tot la Intermot, prima variantă fiind un concept, transformat în motocicletă de serie un an mai târziu, a ajuns la maturitate şi a apărut în haine noi şi dotări pe măsură.

Filmul promoţional al noului model a fost făcut cu ajutorul celui mai mare pilot de motocros din istorie, Stefan Everts, de zece ori Campion Mondial, manager al echipei oficiale Suzuki de motocros, un adevărat simbol al sportului cu motor şi al firmei japoneze.

Îmi aduc aminte cu plăcere de singura vizită făcută de Everts în România, la invitaţia făcută de Federaţia Română de Motociclism (una din puţinele iniţiative bune ale acestei entităţi), când, la sfârşitul sezonului competiţional 1996, Everts a venit la festivitatea de premiere a titlurilor de Campion, eveniment organizat la Poiana Braşov.

Atunci nu am înţeles atitudinea marelui sportiv, care a întârziat de la eveniment şi ne-a făcut să aşteptăm vreo două ore sosirea lui.

Suzuki V-Strom 1000

Stefan Everts la festivitatea de premiere – Poiana Brasov 1996

Respectând fără abatere programul zilnic, Stefan Everts nu a venit la premiere până nu şi-a făcut antrenamentul de dimineaţă, rigid ca un robot.

Totul s-a terminat cu bine, Everts a apărut şi ne-a oferit medaliile muncite din greu, foarte amabil şi modest, aşa cum îi stă bine unui adevărat sportiv.

Tot atât de modest a fost şi la Koln, unde Steve Parrish, o mare vedetă la rândul lui, i-a făcut o prezentare pe măsura realizărilor şi i-a luat un mic interviu, la care Everts a părut stângaci şi intimidat.

V-Strom 1000 a fost lansat în două variante, din care modelul X era aşteptat, fiind echipat cu roţi cu spiţe, model care a fost prezentat pe scenă de Stefan Everts.

Suzuki V-Strom 1000

Noile modele V-Strom 1000 prezentate la Intermot vor putea fi comandate şi achiziţionate în sezonul următor de la magazinul firmei Motor Team din Bucureşti, dealer oficial Suzuki.

Suzuki V-Strom 1000

Noul Suzuki V-Strom echipat cu parbriz touring

Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre expoziţia de la Koln, sau vreţi să vedeţi testele făcute cu vechea generaţie Suzuki V-Strom, mai jos puteţi găsi articole postate până acum.

Prezentarea noilor modele Suzuki la Intermot – spectacol de gală cu mari vedete

Suzuki V-Strom 1000 ABS 2015 – test şi prezentare

Suzuki V-Strom DL650XT – Test şi prezentare – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*