Una dintre puţinele firme producătoare de echipamente moto care folosesc Kevlar intensiv, la majoritatea pieselor pe întreaga lungime, este John Doe, firmă prezentă pe piaţa din România de aproape un an, având deja fani printre motocicliştii români.
Prezentasem unele dintre produse, eram la curent cu gama de echipament şi cunosteam calitatea, ţinusem legătura prin email cu cei din companie, dar nu întâlnisem oamenii.
Intermot a fost cea mai bună ocazie, pentru că, fiind vorba de o firmă germană, era normal să fie prezentă cu un stand reprezentativ la cea mai mare manifestare din domeniu, singura expoziţie importantă organizată în Germania în acest an.
Am fost întâmpinat cu multă amabilitate de Markus Nitzsche, unul dintre proprietari, care m-a prezentat colegilor prezenţi în stand şi mi-a oferit spijinul, în cazul în care aş avea nevoie de ceva, pentru testele şi prezentările mele de echipament moto.
Chiar dacă piaţa din România este mică, se pare că firmele de accesorii sunt interesate de potenţialul ei şi sunt interesate de parteneriate de calitate, nu numai pentru vânzare, ci şi pentru promovarea produselor lor.
Gama de echipament John Doe poate fi văzută şi achiziţionată din magazinul Mobra Shop din Bucureşti, distribuitor autorizat al produselor John Doe în România.
În cazul în care vreţi să aflaţi mai multe detalii despre gama de produse ale firmei John Doe, mai jos puteţi găsi câteva articole în care am prezentat echipamentele produse de această companie, accesorii care se găsesc în magazinul din Bucureşti.
Prezentare Kamikaze Jeans, pantaloni cu protecţie din Kevlar, produs John Doe
Prezentare Kevlar Hoodie John Doe – hanorac cu protecţie din Kevlar
Prezentare pantaloni moto pentru doamne Betty Jeans John Doe
Dacă nu aţi văzut toate prezentările de echipamente moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele moto pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.