TIBERIU TROIA

Eduard Schultz, Campion Naţional în anul 1978, a plecat în ultima lui cursă

Papa Schultz, sau Papache, erau porecle cu care îl alintam pe colegul nostru de echipă Eduard Schultz.

Eduard Schultz

Papache la una din ultimele curse în România, clasa 250 cc, Târgu Mureş – 1983

Am început cursele de moto în acelaşi an cu Papache, 1978, alte vremuri, alte curse, aceeaşi pasiune, dar, spre deosebire de cursele de azi, aveam de fiecare dată 60-80.000 de oameni pe marginea traseului.

În oraşele în care erau câte două curse pe an, oamenii începuseră să cunoască piloţii şi eram recunoscuţi pe stradă de pasionaţii de moto care veneau la curse.

Chiar dacă noi participam la clasa “50 naţională”, denumirea găsită în loc de “începători”, aveam şi noi admiratorii noştri.

Mobre erau destule pe stradă, iar tineri care visau că vor merge la curse erau şi mai mulţi.

Eduard Schultz

Papache învingător la clasa 50 Naţională, pe circuitul Pipera-Toboc

Nu am avut un început de sezon extraordinar, primele câteva curse am mers pe o motoretă la care nu mă descurcam prea bine cu schimbarea vitezelor, iar Papache mergea cu motorul propriu, pe care îl cunoştea.

Avantajul s-a concretizat în nişte puncte avans în Campionat, pe care le avea Papache şi o eventuală încercare de recuperare din partea mea, putea pune în pericol titlul, care era foarte important pentru echipă.

Antrenorul nostru, Gigi Zdrinca, fost alergător valoros, cunoscut de toată lumea moto ca Nea Gigi, ne-a sfătuit să nu ne batem ca adversari, ci să jucăm în echipă şi să împărţim titlurile anului, oricum nu prea aveam concurenţă.

Eduard Schultz

Campionii anului 1978 la viteză pe circuit

În acest fel, ajutându-ne, Papache a cucerit titlul de Campion Naţional al clasei 50 Naţională, iar eu am terminat sezonul Campion al Daciadei (prima ediţie) şi cu 7 victorii consecutive.

După primul an, Papache s-a angajat la IMGB, iar uzina avea o secţie moto.

Cam în aceeaşi perioadă, colegul nostru de echipă, Traian Mihăilescu, unul dintre cei mai rapizi alergători la clasa 50 cc, s-a transferat la secţia moto de la IMGB, având locul de muncă apropiat de uzină, şi-a asumat postul de antrenor şi a început reorganizarea secţiei, cooptându-l pe Eduard Schultz.

Eduard Schultz

Papache în cursă la clasa 250 cc, pe circuitul Pipera-Toboc, din Bucureşti

Acesta a fost începutul noii secţii moto de la IMGB, o poveste care avea să se transforme în dominaţia totală a acestui club, secţia moto obţinând din 1980 până azi aproape 200 de titluri de Campion Naţional, performanţă fără egal în sportul românesc.

Papache a participat la cursele din România la clasele 50 cc şi 250 cc până în 1983, când a plecat în Germania, fiind de origine germană şi având o parte din familie stabilită acolo.

Eduard Schultz

Eduard Schultz în cursă la clasa 250 cc, în Germania

Ajuns în Germania, Papache nu a renunţat la cursele de moto, dar, organizarea fiind diferită şi nivelul cu totul altul, nu a putut să participe la competiţii majore, ci numai la curse amicale şi la track-days.

Încercând să progreseze, Papache nu a reuşit să obţină licenţa de pilot din Germania şi a apelat la unul dintre prietenii noştri din Ungaria, Lajos Neuser, cu care ne luptam în Cupa Prietenia.

Eduard Schultz

Papache şi Lajos Neuser la o cursă internaţională

Lajos l-a ajutat şi Papache a primit licenţa de alergător din partea Federaţiei din Ungaria, cu care a putut participa la competiţii pe marile circuite.

În tot acest răstimp, Papache a ajutat cum a putut mai mulţi piloţi din România, a adus de multe ori piese şi componente, iar pe mine personal m-a sprijinit şi mi-a găsit o motocicletă pe care am cumpărat-o şi cu care am alergat la clasa 250 cc, în sezonul 1987.

Ultima vizită în România a făcut-o anul trecut, când a venit să cumpere piese pentru o motocicletă pe care o construia, încercând să recreeze motocicleta cu care alergase în 1980 la clasa 250 cc, cu motor CZ de motocros.

Cu această motocicletă visa să participe la cursele de motociclete veterane şi ne trimitea poze pe măsură ce proiectul avansa.

Eduard Schultz

Motocicleta pentru cursele de veterane în construcţie

Mândru de construcţia sa, Papache era aproape de final, când, mergând la doctor pentru o problemă minoră, a aflat cu uimire că suferă de o boală necruţătoare, aflată în stadiu foarte avansat.

Ne-a sunat pe cei cu care ţinea legătura, dar nu ne-a mărturisit adevărul, ne-a spus că are doar nişte mici neplăceri.

Simţind că ceva nu este în ordine, unul dintre foştii colegi a reuşit s-o sune pe soţia lui Papache, ocazie cu care am aflat adevărul, dar era prea târziu şi, oricum, nu îl puteam ajuta cu nimic.

După alte două săptămâni am primit vestea pe care ne doream s-o aflăm cât mai târziu: Papache a plecat în ultima lui cursă şi ne-a lăsat singuri.

Eduard Schultz

Echipa IMGB la ultima întâlnire în 2015: Dumitru Ciuraru, Tănase Drăghici, Traian Mihăilescu, Eduard Schultz, Tiberiu Troia

Încă un Campion pe care îl amintim numai după ce a plecat dintre noi…

Nu vă uitaţi campionii !

Adio Eduard Schultz ! Drum bun Papache !

Eduard Schultz

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre foştii campioni ai României, mai jos puteţi găsi articole postate până acum.

Poveşti din istoria motociclismului românesc – Arpad Viktor – Să ne respectăm campionii

Poveşti din istoria motociclismului românesc – Tănase Drăghici – Să ne respectăm campionii

Poveşti din istoria motociclismului românesc – Viktor István Attila – din ciclul “Să ne respectăm campionii”

Aurel Ionescu-Vissa – Să ne respectăm campionii

Sa ne respectam campionii – Ernest Mülner

 

 

 

 

 

4 thoughts on “Eduard Schultz, Campion Naţional în anul 1978, a plecat în ultima lui cursă

  1. Tiberiu Troia Post author

    N-am stiut, Dumnezeu sa-l ierte ! Imi pare tare rau, a fost un tip extraordinar si s-a purtat cu mine ca un adevarat prieten.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*