Surpriza placută pe care am avut-o vizitând Salonul Auto Bucureşti a fost standul cu accesoriile originale Valentino Rossi.
În fiecare an vizitez expoziţiile de auto şi, de cele mai multe ori, ca motociclist, nu găsesc prea multe lucruri interesante.
Mărturisesc că exagerez, iar maşinile nu îmi spun nimic, le consider un accesoriu necesar, nimic mai mult.
De aceea, nu sar în sus de bucurie, sau entuziasm, la vederea unor super maşini pe care le mai întâlnesc.
Când văd însă, un obiect care îmi aduce aminte de ceva interesant din lumea moto, lucrurile se schimbă.
Iar de data asta am văzut multe, am întâlnit un stand în care se află un fel de univers Valentino Rossi.
De la breloace, stickere, sau căni, până la umbrele, tricouri, sau câteva modele de geci, toate cu numele lui Vale, sau cu simbolul care îl reprezintă, numărul 46.
Nu e vorba de nişte falsuri chinezeşti, sau făcute pe vapor, ci sunt chiar accesoriile originale Valentino Rossi, aduse în România de la firma care le distribuie în Italia şi în tot restul lumii, cu aprobarea Doctorului.
Preţurile sunt rezonabile, aceleaşi preţuri pe care le-am văzut la mai toate expoziţiile internaţionale de moto pe care le-am vizitat, evenimente la care standurile cu astfel de accesorii sunt nelipsite.
Compania New Wave Business, care comercializează aceste accesorii originale Valentino Rossi, nu este la început, având experienţă în comercializarea accesoriilor de modă (n-am vrut să spun “fashion”) şi şi-a extins activitatea completând paleta de accesorii vestimentare oferite clienţilor prin magazinul online, cu accesoriile unor piloţi din MotoGP, cele mai multe fiind cele produse pentru Valentino, cu acordul său.
.
Dacă nu aţi văzut toate prezentările de echipamente moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele moto pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.