TIBERIU TROIA

Can-Am Spyder F3-S, model 2016 – test şi prezentare video

După aproape 10 ani de la apariţie, Can-Am Spyder a devenit un vehicul performant, fiind dotat în configuraţie standard cu cele mai performante sisteme utile pentru un control total.

Modelul testat este Can-Am Spyder F3-S, echipat cu câteva accesorii opţionale: parbriz, spătare pentru pilot şi pasager şi lumini de siguranţă, tehnologie LED.

Toate modelele seriei F3 sunt echipate cu motor Rotax, 3 cilindri în linie, răcire cu lichid, 1330 cc, 115 CP la 7,250 rpm şi cu servodirecţie activă (Dynamic Power Steering – DPS), care acţioneaza gradat, în funcţie de unghiul roţilor faţă şi de viteza de deplasare.

Principala modificare adusă noilor modele este poziţia pilotului, mult mai apropiată de cea a unui motociclist, schimbare posibilă datorită poziţionării rezervorului de combustibil în faţă, ca la motociclete, la primele modele acesta aflându-se sub şa.

Prin această modificare, a putut fi micşorată înăltimea şeii, făcând-o accesibilă şi celor mai scunzi, mutarea fiind însoţită de noile scăriţe şi sistem de prindere a ghidonul, ambele permiţând reglarea poziţiei, sau înlocuirea facilă a ghidonului, pentru o potrivire perfectă.

Sistemul de stabilitate al vehicolului (Vehicle Stability System -VSS), dezvoltat în colaborare cu Bosch, este foarte eficace pentru un control mai bun, având numeroase posibilităţi.

Frânele asistate (ABS), împreună cu distribuţia electronică a frânelor (Electronic Brake Distribution – EBD) şi sistemul de control al stabilităţii (Stability Control System – SCS), acţioneaza coordonat, pentru a doza efectul frânelor pe fiecare roată, în functie de tracţiune.

În acelaşi timp, SCS şi sistemul de control al tracţiunii (TCS) fac ca puterea motorului să fie transmisă la roată în modul cel mai eficace, beneficiind şi de aportul amortizoarelor Sachs, foarte performante.

Frâna pe toate cele trei roţi este acţionată de o pedală, care coordonează cele două etriere Brembo din faţă, cu câte patru pistonaşe şi etrierul din spate.

Can-Am Spyder F3-S

Preţurile modelelor din familia Can-Am Spyder F3 pornesc de la 15.000 euro + TVA, până la 22.000 euro + TVA, modelul testat F3-S având preţul de 17.290 euro + TVA şi toate modele pot fi comandate la firma Euronautica, importatorul oficial Can-Am în România.

Can-Am Spyder F3-S

Dacă v-a plăcut articolul, mai jos puteţi găsi cele mai interesante teste prezentate până acum.

Harley-Davidson Tri Glide Ultra – test şi prezentare – varianta video

Honda Africa Twin CRF1000L model 2016 – test şi prezentare

Prezentare Yamaha FJR1300, model 2016

KTM 1290 Super Duke R, model 2015 – Test şi prezentare – varianta video

Test MV Agusta Brutale Dragster 800 RR – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*