Noaptea trecută, la culcare, încă aveam zgomotul motorului în urechi. Am fost foarte obosiţi amândoi.
Traseul de azi are 164 km, aşa că ne-am permis o dimineaţă lungă. Dani s-a trezit pe la 8:30. Soarele e sus şi, de data asta, stăm şi noi pe terasă, la cafea. Nu am citit ziarele dar ne-am pus la zi cu tot ce era pe Facebook şi WhatsApp-ul prietenilor de la HOG.
Roata se învârteşte la ora 10:00, direcţia Nord. Obiectivul nostru pentru azi e să facem cât mai multe poze. Facem doi kilometri şi oprim: lacul Resia.
Mi-ar fi plăcut să am talent de scriitor, sau să fi citit mult mai multe cărţi, ca să pot exprima în cuvinte ce am văzut acolo.
Este un lac artificial, creat prin construirea unui baraj în anul 1950. Mai multe sate au fost atunci acoperite de ape, doar un turn al unei biserici a rămas la suprafaţă, chiar în mijlocul apei.
Alţi doi kilometri şi intrăm în Austria, din nou, unde oprim să alimentăm. În următorul sat virăm la stânga şi urcăm un munte pe o stradă (185 sau Martinsbrucker Strasse), care coboară apoi în Martina – Elveţia.
Începem să mergem de-a lungul râului Inn, 40-50 km/h şi avem impresia că mergem cu viteză prea mare. Poate ar fi fost mai bine să mergem pe jos şi să fim pasionaţi de fotografie. Vorbesc cu Dani în casca de comunicaţie şi îi spun că e păcat că nu poţi prinde în poze şi miresmele florilor din curţile oamenilor, mirosul pădurii şi al ierbii proaspăt cosite.
După încă vreo 60 km intrăm în Parcul Svizzer şi urmează un deal lin către Santa Maria Val Mustair.
După ce trecem de această localitate începe Pasul Umbrail.
Pur şi simplu nu ţii motocicleta dreaptă! Lăţimea drumului este doar de o bandă şi jumătate, iar în curbe îţi vezi numărul de înmatriculare. Şi nu prea sunt parapeţi de protecţie pe marginea drumului.
Dani: Wow ce tare! Ăsta e Stelvio?
Zic: Nu tata, mai avem puţin până la Pasul Stelvio. Este mai greu decât ăsta. Ştii de ce mergem noi acolo?
El: Pentru că suntem curajoşi!
Şi ajungem pe Pasul Stelvio. Oprim două curbe mai jos, pentru că pe platou nu ai unde să parchezi motocicleta. Foarte aglomerat. Coborâm de pe motociclete şi mergem lângă parapetul de protecţie să ne uitam în jos.
Este wow! Ţi se taie respiraţia! Impresionant de lung, drumul şerpuieşte mulţi kilometri până în vale, unde, de altfel, nu vezi sfârşitul drumului.
La coborâre, sunt curbe unde două motociclete nu pot intra în viraj dacă vin din sens opus. Trebuie să te opreşti. Am văzut trei motociclişti căzând în viraj chiar în faţa noastră. Nu au fost căzături cu impact mare, pentru că viteza cu care se rulează în viraje este foarte mică, multe le faci cu treapta întâi.
Te uiţi către ieşirea din viraj, către latura îndepărtată a benzii de sens opus, cauţi să ţii interiorul şi reuşeşti cu greu să rămâi pe banda ta, ca să nu te loveşti cu cel care vine din sens opus.
Trebuie s-o faci ca la carte.
A fost cu siguranţă cel mai greu traseu montan pe care l-am făcut cu motocicleta. Şi mă bucur că l-am făcut cu fiul meu!
La ora 15:30 ne-am întors. Ce zi! Nu am ştiut cum să cuprindem în poze tot ce am văzut şi ne-a încântat azi. E prea mult, e peste tot!
L-am rugat pe Dani să îmi spună în câteva cuvinte părerea lui despre ziua de azi: “Lacul la care ne-am oprit să facem poze a fost impresionant. În mijlocul lui era un fel de clopot care se vede şi în poze. Drumul a fost foarte frumos, cu multe viraje. Noi ne pregătisem crezând că o să fie frig, dar, când urcam pe munţi, la un moment dat îmi era foarte cald. Drumul de astăzi a fost frumos, într-o singură oră ne-am plimbat prin trei ţări. Cât despre Stelvio: cred că suntem foarte curajoşi!“
Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cum a început totul, mai jos sunt relatărilor primelor două zile ale călătoriei celor doi, Biu şi Dani.
Biu şi Dani au plecat pe motocicletă în primul drum lung tată-fiu. Ziua 1.
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.