Biu şi Dani încep cea de-a doua zi a aventurii. Suntem la graniţa cu Austria şi de aici încep drumurile frumoase, cu multe viraje şi peisaje de basm.
M-am trezit din nou cu o oră înaintea alarmei.
Ies să îmi beau cafeaua, şterg motocicleta de muştele adunate cu o zi înainte, curăţ căştile, pregaăesc bagajele şi le pun pe motocicletă.
La 6:45 îl trezesc pe Dani. Micul dejun începe la 8:00, aşa că la recepţie avem două opţiuni: pâine sau crenvurşti. Eu doi, Dani doi şi ne suim pe motocicletă.
Graniţa cu Austria este chiar lângă motel şi ne oprim să plătim vigneta. La Pandorf virăm stânga către Mariazell şi începem să mergem pe un drum naţional cu sate ca din poveste: case cu flori la balcon, oamenii îşi beau cafeaua pe terasă şi citesc ziarul. 100 km mai departe ne oprim să alimentăm şi găsim ceva de mâncare şi o cafea bună.
Ştefan, prietenul meu cu care ne-am întâlnit şi care plecase mai devreme, ne sună că a terminat treaba în Viena şi vine după noi, este la 60 km în urma noastră. Ne-am pus la drum şi am mers încet, în speranţa că ne prinde din urmă. Am oprit totuşi când trebuia să ieşim de pe A2 şi să intrăm pe S6 spre Mariazell. 15 minute mai târziu suntem trei şi pornim iar la drum.
Varianta de traseu pe drumuri naţionale, Mariazell – Wildalpen –Liezen, pe marginea a vreo două parcuri naturale, o discutasem cu prietenul nostru Matei Albulescu – Ridex (şi îi mulţumim pentru asta). Aproximativ 300 km de viraje lungi (de Harley cum le numesc eu). Foarte frumos, calitatea asfaltului ok, peisajele superbe, dar se lucra pe alocuri şi ne-a încetinit puţin. Cu toate astea a meritat. Tot drumul pe lângă aceste parcuri naturale ne-a dus aproape de un nor de ploaie şi ne tot uitam în sistemul de navigaţie cu frica să nu virăm spre nor. Am avut noroc.
Am pierdut însă timp şi la ora 12:30 mai aveam cam 480 km până la destinaţie. Dani mi-a spus tot timpul că se simte bine, că îi place şi că nu este obosit. Făcea poze de pe locul din spate.
După ce am mâncat următoarele două sandvişuri, am început să merg puţin mai dinamic şi acum îmi doresc să nu găsesc acasă poze cu noi încălcând vreo regulă de circulaţie…
La ora 17.00 intrăm în Italia. Ne oprim să facem poze cu semnele de ţară şi plecăm iar. De aici a început infernul: aglomeraţie ca pe Valea Prahovei, toată lumea merge cu viteză regulamentară, linie continuă şi serpentine. Cel puţin limba italiană este mai simplă pentru noi şi putem înţelege amenda, dacă ne vine acasă.
Ultimii 60 km spre Pasul Stelvio, St. Valentino – destinaţia noastră, i-am parcurs la ceas de seară. Am ajuns la hotel la ora 21.00, după 810 km pe motocicletă (ce ar putea fi mai frumos?), 12 ore de condus şi foarte obosiţi. Mult mai obosiţi ca în ziua precedentă.
Un singur restaurant mai este deschis, pizza sau paste, două beri eu, una cu lămâie Dani şi la ora 23.00 suntem la orizontală, cu jaluzele lăsate.
Urmează Pasul Stelvio, se anunţă vreme bună pentru sâmbătă, iar de duminică seara începe să ningă.
Dacă v-a plăcut povestea zilei a doua, mai jos găsiţi articolele în care Biu ne spune cum a început totul şi relatarea primei zile.
Sezonul călătoriilor nu s-a încheiat, Biu şi Dani pleacă la European Bike Week 2016
Biu şi Dani au plecat pe motocicletă în primul drum lung tată-fiu. Ziua 1.
Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.