TIBERIU TROIA

Cum a fost la FLYING ROCKSTAR ENERGY TOUR – Freestyle Motocross şi ce am văzut eu acolo – partea a 2-a

Băieţii care aleargă în Campionatul Mondial de Freestyle Motocross sunt profesionişti, iar o astfel de meserie implică nişte riscuri pe care şi le asumă.

Dacă în prima parte a materialului filmat am aflat câte ceva despre programul de antrenament al lui Libor Podmol, Campion Mondial în 2010 şi despre concurenţa pe care o întâmpină David Rinaldo în Campionatul Franţei, în a doua parte am încercat să le smulg nişte mărturisiri.

David Rinaldo continuă să participe la competiţii de cel mai înalt nivel, chiar dacă are probleme serioase cu mâna dreaptă, urmare a accidentului avut în ultima cursă a sezonului 2013, când a terminat sezonul pe prima treaptă a Campionatului Mondial de Freestyle Motocross.

Cu toate că putea obţine victoria la general chiar terminând ultima cursă pe locul patru, David a vrut să meargă până la capăt, ca un adevărat campion şi a făcut tot ce a putut pentru victoria în ultima etapă.

Freestyle Motocross

Cu Davd Rinaldo

La ultima săritura a ultimei curse, David Rinaldo a încercat o figură riscantă şi, la aterizare, nu a mai avut suficient spaţiu de frânare, lovindu-se de parapet, accidentându-se serios la mână.

În discuţia noastră, nu a vrut să declare, dar, din tonul şi nuanţele răspunsurilor, am înţeles că nu speră într-un al doilea titlu de Campion Mondial, ci se mulţumeşte să meargă de plăcere şi pentru spectacol.

Libor Podmol mi-a povestit cum a evoluat acest sport născut în Statele Unite şi cum piloţii americani au fost înlocuiţi de piloţi ambiţioşi din Europa şi Australia.

În cei douăzeci de ani trecuţi de la apariţia noii discipline sportive a avut loc un schimb de generaţii, şcoala de Freestyle Motocross din Statele Unite impulsionând apariţia unor noi talente în Europa, formate în concursurile născocite peste ocean.

Freestyle Motocross

Cu Libor Podmol

Materialul filmat a fost prezentat la Digi24, în rubrica moto a emisiunii La Volan din 4 iunie 2016.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*