TIBERIU TROIA

Am nimerit întâmplător în mijlocul unei adunări în Köln, încheiată cu un marş moto, acţiunea fiind organizată pentru a ajuta un copil.

În fiecare an, în Europa se desfăşoară două mari expoziţii moto internaţionale: EICMA la Milano şi Intermot la Köln.

Cu câţiva ani în urmă eram la Köln şi, după ce petrecusem vreo trei zile în agitaţia de la Intermot alergând după coreenii de la Hyosung, am hotărât să iau o pauză, să-mi spăl puţin creierii, să fac pe turistul şi să mă plimb prin centrul oraşului, căutând fotografia cea mai interesantă.

Unde te poţi duce în Köln, dacă nu la Dom, catedrala gotică vestită în toată lumea ?

Cel mai vizitat monument din Germania, cu peste 20.000 de turişti pe zi, catedrala este moştenire universală UNESCO, deţine câteva recorduri datorită dimensiunilor ei impresionante şi trebuia să văd în realitate ceea ce învăţasem în şcoală.

Ca să nu mai lungesc introducerea, am ajuns la catedrală şi, pe când stăteam şi mă minunam, am văzut trecând pe lângă mine grupuri de motociclişti, la început mai mici, apoi din ce în ce mai mari.

Pentru că defilau încet, ca şi cum ar fi căutat loc de parcare, am plecat după ei şi, ajuns în spatele catedralei, am dat de o mare parcare improvizată pe platoul pietonal din spatele bisericii, plină cu motociclete.

Câteva sute de motoare, unul mai frumos ca altul, paradis pentru vânătorii de fotografii.

Am început să fac poze şi foarte repede am observat că vârsta medie a participanţilor la adunare era destul de ridicată, nu prea era nimeni sub 30 de ani.

Încet, încet, am schimbat subiectul pozelor, în loc să caut motociclete frumoase, am început să fac poze oamenilor, pentru că imaginea oferită de motocicliştii bine trecuţi de prima tinereţe, îmbrăcaţi în costume de piele, era un adevărat spectacol.

În timp ce umblam beat de fericire printre ei, visând să ajung şi eu ca ei, pe motocicletă cu părul alb (nu credeam că se va întâmpla atât de repede), oamenii au început să se echipeze şi să pregăteasca motocicletele.

Am înţeles că urma să înceapă marşul, sau defilarea, cum vreţi să-i spuneţi, aşa că am grăbit şi eu pasul, încercând să prind cât mai multe poze.

Amestecându-mă printre ei, ajunsesem în cealaltă parte a platoului şi acolo l-am întâlnit pe conducătorul coloanei, dând indicaţii celorlalţi organizatori şi chiar poliţiştilor motorizaţi care însoţeau manifestarea.

Surpriză: liderul era un pastor, călare pe o motocicletă cu ataş, în care organizatorii aşezaseră un copil cu grave probleme de sănătate, adus de familie într-un cărucior.

Pentru că nu vorbesc fluent limba germană, mi-a fost jenă să întreb ce se întâmplă, deşi sunt sigur că, judecând după figurile participanţilor, cred că mai toată lumea vorbea engleza.

Pe ataşul motocicletei era lipit un sticker cu numele paginii de Internet a organizaţiei umanitare: www.bikershelpline.de. Mai târziu am intrat pe site şi am văzut ca organizaţia respectivă era înfiinţată de pastorul motociclist şi avea ca scop declarat sprijinirea copiilor cu probleme şi nu numai, prin astfel de evenimente.

Coloana s-a pus în mişcare, încet, fără înghesuială, fără claxoane, fără cauciucuri încinse, sau plecări pe o roată.

Am continuat să fac poze, figurile personajelor erau parcă scoase din basmele fraţilor Grimm, până şi poliţiştii aveau nişte feţe total atipice.

Moto-poliţist în Köln

Ieşirea motoarelor din piaţetă a durat vreo 10 minute, motoarele curgeau în valuri, lumea de pe trotuare îi privea cu interes, unii chiar îi aplaudau.

Mulţumit de fotografiile adunate, am schimbat direcţia şi am ajuns la coada coloanei, la ultimii motociclişti care părăseau platoul. Aici apăruse o echipă de curăţenie, nişte oameni îmbrăcaţi în salopete portocalii, care începuseră să adune gardurile despărţitoare şi să le aşeze într-o ordine nemţească.

Când ultimul motociclist ieşea de pe platou, gardurile erau adunate, ordonate şi se putea trece la o altă acţiune ordonată.

Am mai căscat gura câteva minute, minunându-mă de rapiditatea echipelor de ordine, dar şi de faptul că nimeni nu măturase piaţa rămasă goală. Nu se măturase pentru că nu era nevoie.

Câteva sute de motociclişti plecaseră după o oră petrecută in piaţă, cu ţigări fumate, cu sucuri şi cafele băute (seminţe nu cred că se consumaseră), dar, la plecare, nimeni nu măturase pentru că nu avea ce !

De atunci au trecut vreo zece ani şi câteva zeci de marşuri şi adunări moto la care am participat în România şi nu pot să nu-mi amintesc simplitatea şi buna cuviinţă a acelui marş moto pe care l-am văzut la Köln.

Linişte, ordine, curăţenie, fără demostraţii de putere, sau personalitate şi, mai ales, un scop nobil, care a unit câteva sute de motociclişti. O fi chiar aşa de greu ?

Povestea are şi o încheiere amară.

După ce am scris aceste câteva rânduri, am vrut să văd cu ce se mai ocupă organizaţia pastorului şi, intrând pe pagina de Internet, am avut o surpriză neplăcută.

Pagina este momentan nefuncţională, pentru că a fost spartă de nişte gospodari din Rusia, despre care nemţii din Bikers Help Line îşi închipuie că nu puteau fi motociclişti. (Leider wurde unsere Seite von unfreundlichen Menschen aus Russland gehackt ! Es waren bestimmt keine Motorradfahrer, denn die hätten das nicht gemacht !).

Şi eu vreau să cred acelaşi lucru…

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.