Alan Palmer este unul dintre puţinii oameni de sport din Marea Britanie care au ajutat dezinteresat motociclismul din România şi l-am sărbătorit.
Alan s-a stabilit în România în 1994 şi, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut, a fost un drum la Federaţia Română de Motociclism, unde s-a prezentat, a povestit cine este el, cum l-a crescut pe unul dintre fii săi – Chris Palmer, de şase ori câştigător al cursei Tourist Trophy din Insula Man şi s-a pus la dispoziţia Federaţiei, gata să ajute cum poate motociclismul din România.
Vlad Haralambie, Tiberiu Troia si Alan Palmer – 1996
Pentru că nimeni din persoanele de decizie din conducerea Federaţiei de Motociclism nu vorbea engleza (situaţie care a rămas neschimbată şi azi), nu au ştiut cum să scape mai repede de el şi i-au dat contactele lui Vlad Haralambie şi al meu, noi doi fiind prieteni nedespărţiţi, parteneri şi membri ai aceleiaşi grupări sportive, Moto Club Number One, devenită mai târziu Yamaha Racing Team Romania.
Faptul că cei de la Federaţie l-au pasat la repezeală n-a fost o pierdere, mai ales că nici unul dintre ei nu ştiau unde e situată Insula Man, ce se întâmplă acolo, ce e cu cursa organizată acolo şi ce vrea ea.
E adevărat că pe atunci, Internetul era ceva nou şi FRM încă nu se aliniase tehnicii moderne, având doar o maşină de scris mecanică, poate şi un fax, nimic altceva, iar reviste străine de moto văzuseră numai ce sosise acolo, aduse de milă de diferiţi binevoitori.
Ne-am împrietenit repede şi am înţeles care este valoarea uriaşului bagaj de cunoştiinţe al noului nostru prieten.
Trăise toată viaţa pe circuite, crescuse, sfătuise şi ajutase copii ai familiilor din împrejurime, care deveniseră între timp nume sonore: Carl Fogarty, de patru ori Campion Mondial SBK, Jonathan Rea (vecin la două case distanţă) şi multi alţii, Chris, fiul său, fiind decanul de vârstă al generaţiei lor şi respectat ca atare.
Chris Palmer în cursă pe circuitul Scarborough – Oliver’s Mount
Ca semn al recunoaşterii noastre pentru mărinimia şi pasiunea pe care ne-a arătat-o zilnic, am hotărât imediat să-l alegem Preşedinte al grupării noastre.
Fără să aibă nici o pretenţie financiară, Alan Palmer a adus două motociclete Honda RS 125, motociclete care câştigaseră multe curse în UK, pe care ni le-a pus la dispoziţie cu o singură condiţie: să mergem cu ele, ocupându-se personal de întreţinerea lor şi costurile necesare.
Pe lângă motociclete, Alan a adus echipament şi, poate cel mai important lucru, experienţa şi informaţiile la care avusese acces, mergând cu noi la curse, prezent zi de zi în parcul de motoare, făcând reglajele fine ale motoarelor şi munca obişnuită de întreţinere a mecanicilor.
Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.
În primul an, purtând chiar combinezonul cu care Chris câştigase multe curse, am reuşit prima victorie la clasa 125 cc, cu una dintre motocicletele lui Alan, în finala Campionatului Naţional ediţia 1995 şi, fiind îndrumat şi sprijinit cu sfaturi şi asistenţă tehnică, am învins la clasa Superbike.
În sezonul următor, sub atenta supraveghere a Preşedintelui nostru, noul coleg de echipă, Tănase Drăghici, a obţinut titlul de Campion Naţional la clasa 125 cc folosind Yamaha TZ 125 oferită de Yamaha Grecia, performanţă repetată în 1997, de data asta pe una dintre motocicletele lui Alan.
Tot în 1997, echipa a terminat pe locul doi în Cupa FRM, singura competiţie rezervată echipelor, rezultat care ne-a ambiţionat şi ne-a motivat pentru sezonul următor.
Alan Palmer pe prima treaptă a podiumului – Cupa FRM 1998
Anul 1998 a reprezentat ultimul an de participare la competiţii a seniorilor echipei, an în care echipa a reuşit să cucerească Cupa Federaţiei de Motociclism, devansând puternica echipă General Turbo – IMGB, pentru prima dată în ultimii 15 ani, performanţa fiind încununată şi de titlurile de Vicecampioni reuşite de Tase şi de mine la 125 cc, respectiv la 250 cc, precum şi titlul de Campion la una din clasele de juniori.
Anii au trecut, echipa şi-a încetat activitatea, dar prietenia noastra a continuat. Am urmărit împreună evoluţia lui Chris Palmer, care a continuat să câştige curse pe circuitele stradale din Marea Britanie, Irlanda şi Insula Man până în 2014, când a hotărât să se retragă, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi comentatori de motociclism din Marea Britanie.
Alan Palmer a rămas acelaşi mare iubitor de curse moto, de mulţi ani nu rateaza în iunie cursa din Insula Man, chiar dacă Chris nu mai este pe grila de start şi ne mai povesteşte amănunte picante din viaţa tuturor piloţilor în activitate şi a părinţilor lor.
Vlad Haralambie, Alan Palmer şi subsemnatul
Vreau să cred că ne aşteaptă încă mulţi ani de poveşti motorizate şi amintiri spumoase, ca să am şi eu ce vă povesti.