Circuitul Croft a găzduit prima cursă de motociclism pe 20 August 1949, fiind o fostă bază militară, post al comandamentului bombardierelor Royal Air Force din cel de-al doilea război mondial.
Aflat la câţiva km sud de Darlington, circuitul iniţial de 2,13 km a fost organizat de clubul local din Darlington, folosea pista de aterizare şi pistele perimetrale, fiind cunoscut în primii ani sub numele Neasham.
Zona Start-Sosire a circuitului Croft
Cursa din august 1949 a rămas singura cursă din primul an, în anul următor fiind organizate două curse, după care circuitul a fost majorat la 3,6 km. Din păcate, în noua conformaţie, lumea sportului cu motor s-a putut bucura de circuit doar pentru o singură manifestare, după care Royal Air Force a decis să repună în funcţiune aeroportul, ca bază de urgenţă.
Această decizie a însemnat o lungă pauză pentru sportul britanic în această locaţie, reluarea evenimentelor sportive fiind anunţată de abia în 1963, vestea pregătind sezonul următor.
Inaugurarea noului circuit a fost pregătită minuţios de profesionişti, iar în iulie 1964 s-a anunţat că un noul proprietar investise de-a lungul ultimelor 4 luni, peste 40.000 lire pentru a asfalta un traseu de 2,8 km.
John Cooper
Acesta era Croft Autodrome şi, înainte de a găzdui primul eveniment, a fost testat de John “Mooneyes” Cooper, omul care avea să-l învingă pe invincibilul Giacomo Agostini, în faţa publicului prezent pe Mallory Park la “Cursa anului”, în anul în care AGO reuşea dubla: titlul de Campion Mondial la 350 şi 500 cc.
La prima competiţie s-au desfăşurat curse la clasele 250 cc, 350 cc şi ataş, toate alergate pe durata a câte 12 ture, câştigate de Eddie Johnson (Aermacchi), Dave Reid (Norton), care a stabilit şi recordul pe tur, cu o medie de peste 120 km/h şi Colin Appleyard (Triumph).
În noua formulă, Croft Autodrome a continuat să găzduiască regulat curse, iar, până în iunie 1966, acelaşi John Cooper, care testase circuitul în premieră, reuşise să ridice recordul pe tur la 124,5 km/h pilotând un Norton de 500 cc.
În acelaşi an, clubul North East Motor Cycle Racing organizează un eveniment de nivel naţional, la care participă campionul mondial Phil Read, dublul câştigător al cursei North West 200 – Derek Chatterton şi multe vedete locale, piloţi din nordul Marii Britanii şi Scoţia, la clasa ataş luând startul nu mai puţin de 42 de echipaje.
În ciuda faptului că circuitul a continuat să fie locul organizării a numeroase evenimente auto până în 1981, cursele de moto nu au continuat după 1970. De abia în 1995 a fost redeschis ca Circuitul Croft, puţin diferit faţă de varianta precedentă. După doi ani a fost transformat într-un traseu modern, cu dotări de ultimă oră, un complex pregătit la standarde internaţionale.
Harta circuitului CROFT
Cea mai mare parte a vechiului circuit a fost păstrată, cu excepţia porţiunii drepte “Railway Straight”, cu un nou Start-Sosire, având o lungime totală de 3,3 km şi alergându-se în sensul acelor de ceasornic.
Modificările au fost făcute în primul rând pentru a putea găzdui etape din campionatul britanic Touring Car – BTCC, dar noul standard al circuitului a favorizat cursele de moto, locaţia fiind acceptată ca gazdă a unei etape din campionatul britanic de superbike (BSB).