O să vă spun o poveste adevărată despre un service moto. Povestea ar putea fi a oricărui service moto din România şi ar fi bine să fie aşa…
Trei prieteni, trei pasionaţi de motociclete au hotărât să facă un service moto. Motivele sunt simple. Într-un moment al vieţii lor de motociclişti au văzut că nu găsesc un service aşa cum şi l-ar fi dorit şi s-au gândit să îl facă ei şi să ofere şi altora ceea ce ar fi vrut ei să găsească.
Nici unul dintre ei nu era mecanic, ci mai degrabă erau mai aproape de calculator, unul chiar având pregătire IT, dar fiind toţi motociclişti cu cunoştinţe peste medie, au ştiut ce trebuie făcut.
Aşadar au adus de acasă o poală de bani, au cumpărat scule, echipamente de service, au găsit furnizori de piese, consumabile, accesorii, au închiriat un spaţiu, au angajat un mecanic bun, cunoscut în lumea moto bucureşteană, şi-au rupt şalele câteva săptămâni şi a ieşit un service moto.
Sună simplu, dar, când trebuie s-o faci, nu mai e aşa de simplu.
Treaba grea începe după ce ai făcut toate astea şi deschizi uşa publicului.
În general, în România, cei mai mulţi motociclişti apelează la serviciile atelierelor neoficiale, având impresia că unităţile service oficiale te jefuiesc, îţi iau bani mulţi şi fac treabă proastă.
Ca urmare a acestei realităţi, dacă transformi un service neoficial, aflat într-o curte fără firmă la poartă, într-o unitate oficială, în acel moment ai pierdut jumătate din clienţi.
Aşadar, cei trei prieteni au început lupta pentru câştigarea încrederii clienţilor, o luptă care este sarcina permanentă a tuturor atelierelor serioase.
Într-o zi mă aflam acolo, nu în calitate de client al unităţii service, ci pentru că cei doi baieţi care sunt maeştri ai calculatorului, Cristi şi Ionuţ, m-au ajutat să construiesc acest blog.
Ionuţ şi Cristi la treabă
Şi cum stăteam noi şi lucram la calculatoare, intră pe uşa un nene, neamţ, vreo 45 ani, care ATENŢIE, plecase SINGUR din Germania lui spre Mongolia, călare pe un Moto Guzzi vechi de 23 ani şi, pe drum, i se rupsese cablul de ambreiaj.
La început eu am crezut că e o glumă, pentru că povestea nu putea să fie adevărată.
Un om fără experienţă mecanică, folosind o motocicletă Moto Guzzi de 23 ani (care nu sunt vestite pentru fiabilitate), pleacă la primul lui drum lung, spre Mongolia, singur, fără nici o piesă de rezervă, având la el vreo 2-3 chei fixe, cu care nu schimbi nici robinetul de la chiuvetă.
Aşa ceva nu se poate, e mai mult decât inconştienţă, e prostie în stare pură !
Şi ca să fie spectacolul complet, în service-ul băieţilor, era ziua liberă a mecanicului…
Neamţul nu ştia asta, el era client şi i se părea normal să primească în 5 minute un cablu de ambreiaj pentru gloaba lui istorică, de parcă micul atelier din fundul Bucureştiului ar fi fost Cablia, ţara cablurilor, unde se găsesc în stoc toate cablurile pământului.
Chiar dacă nu eram decât martor, eu eram deja în panică.
Nu ştiam ce să fac: mă sinucid, sau mai bine îl omor pe neamţ şi îi ascundem cadavrul ?
Mă uit în jur. Nimic. Toată lumea calmă.
Cei doi oameni de IT, pe care neamţul îi credea mecanicii de serviciu, scot un set universal de reparat cabluri, letcon, fludor, scule şi, în 10 minute cablul de ambreiaj pentru motocicleta istorică e gata. Unde mai pui că preţul deranjului a fost 150 ron, cam jumătate din cât ar fi plătit neamţul pe cablul original la el, în Germania lui.
A plecat omul mulţumit, fără să înţeleagă ce bafta porcească a avut.
Cei care aţi mai fost în ateliere moto din ţara asta întrebaţi-vă: în câte service-uri din România aţi fi plecat cu un cablu de ambreiaj construit atunci ?
Povestea mea nu are nici o concluzie, nu am făcut-o ca să le fac reclamă băieţilor, chiar dacă ar merita, ci am făcut-o pentru mine, ca să mă laud cu ce prieteni am.
Ei sunt Benny Motors, prietenii mei şi ai multor altor motorişti.
In alte service-uri tot cetateni straini in aceleasi situatii au plecat si cu banii in buzunar.
Frumos! Ceva asemanator s-a petrecut si in atelierul nostru din Cluj.
Un englez a alunecat pe o baliga *traditionala*, cazut, indoit tare un disc frana fata. A ajuns la noi cu un camarad care l-a vazut pe strada, i-am urcat motorul pe elevator, demontat discul, fuga la un atelier, indreptat si rectificat pa strung, montat, si in regula cat sa poata ajunge acasa. I-am comandat omului o pizza, ca era rupt de foame, si in doua ore a plecat mai departe. L-a costat un schimb de impresii si o strangere de mana si …. speranta ca odata, undeva ne vom mai intalni. Si vazandu-l cum pleaca, m-am simtit al dracului de bine.
In alte service-uri tot cetateni straini in aceleasi situatii au plecat si cu manopera de 3 ori mai mare
Cu respecte !!! doar ca eu intr-o situatie similara la Reghin a, plecat cu motoru meu in aceleasi conditii explicate de tine mai sus … cu plata a doar 15 lei …. zic eu ..mare diferenta !!
Bravo, felicitari ! Exact asta este sentimentul cand scoti pe cineva din necaz, senzatie de bine.
Inseamna ca ti-ai permis sa-l sponsorizezi.
Ce sa zic, sunt miscat. Orice service asa ar trebui sa fie: doi specialisti IT (care ti-au si facut blogul si nici nu le faci reclama) care repara motociclete, ca unicul mecanic autorizat este inexistent (nici macar nu merita sa ii pomenesti numele cu toate ca “este cunoscut in Bucuresti”). In schimb, cei doi oameni de IT sunt prezentati si cu poza… Ca si concluzie: cinste lor (macar ei au facut ceva) halal tie (esti evident partinitor si obiectivismul este absent in scrierile tale).
Dragă Marius Zamfir, mă bucur că am mai reuşit să mişc un necunoscut, încă un specialist în domeniul atelierelor moto şi al standardelor lor.
Nu vreau să analizez mesajul tău (uşor tulbure, din punctul meu de vedere), ci doar încerc să-ţi explic detaliile care nu îţi sunt clare.
Da, după părerea mea, aşa ar trebui să fie un service, iar povestea (care este 100% adevărată) fiind postată pe blogul meu, nu pe vreun forum, nu este postată ca să le fac reclamă, ci ca să le fac o surpriză şi, eventual, o bucurie. Reclama le-o fac în partea dreaptă a postărilor şi o fac pe faţă, nu e nimic secret, sau ascuns.
Faptul că ai tras concluzii legate de obiectivismul meu, după ce ai citit vreo 50 de rânduri, nu demonstrează nimic altceva decât ca eşti superficial şi ai ţinut morţiş să-ţi exprimi convingerile, aşa cum îi stă bine oricărui specialist român.
Înţeleg să fi fost acuzat de lipsă de obiectivism, sau de părtinire, dacă aş fi scris despre 2-3 ateliere şi l-aş fi împins în faţă pe cel al prietenilor mei, afirmând că este mai bun decât celelalte, dar cum asta nu s-a întâmplat, am senzaţia că vorbim discuţii.
Îţi sugerez respectuos să cauţi alte surse de informaţie, e plin peste tot de profesionişti nou apăruţi, cu experienţă de 3-4 ani, care ne învaţă de toate.
Sunt sigur că vei găsi adevăraţi profesori care te vor învăţa multe, nepărtinitori şi obiectivi.
In acest fel, nu te vor mai enerva scrierile mele si ma vei lasa, in durerea mea, sa scriu ce vreau pe blogul personal, fara aprobarea ta.