A rezolvat ceva anularea conferinței de presă de joi, de la Valencia ? A fost dezamorsat conflictul Rossi – Marquez, care a devenit între timp Yamaha – Honda şi care a împărţit lumea în două ?
La Valencia, toate obiceiurile unei curse obişnuite au fost date peste cap şi, în locul oricăror alte activităţi, totul a început cu adunarea piloţilor în încăperea destinată conferinţei de presă, unde a avut loc întâlnirea cu Biroul Permanent, adică cu Carmelo Ezpeleta, CEO Dorna şi Vito Ippolito, Preşedinte FIM.
Totul a durat 10 minute, după care toată lumea s-a întors la boxe, tăcerea fiind deplină. Probabil că primul lucru care s-a discutat a fost condiţia ca nimeni să nu divulge amănuntele discuţiei din sala de conferinţe, pentru că nici un jurnalist nu a putut smulge vreo declaraţie piloţilor, chiar dacă numărul gazetarilor prezenţi la Valencia a reprezentat un nou record.
Probabil că, pe lângă instrucţiunile de respectare a confidenţialităţii date piloţilor, unii dintre ei au fost şi atenţionaţi, pentru că au urmat declaraţiile date de principalii actori.
Valentino Rossi a declarat că singurul lui regret este faptul că a abordat larg virajul 13 (intenţionat).
Marc Marquez a spus că îşi păstrează acelaşi punct de vedere în ceea ce priveşte incidentul de la Sepang şi că îi pare rău că nu a terminat cursa.
Singurul care s-a scuzat a fost Lorenzo, care a cerut scuze pentru gestul făcut pe podium, când a arătat degetul în jos, în momentul în care Valentino a primit trofeul.
Dar spectacolul amar al declaraţiilor nu s-a oprit aici.
Cu câteva zile în urma, Honda declarase prin vocea Vice Preşedintelui HRC Shuhei Nakamoto, că accidentul lui Marc Marquez se datorează impactului brusc al manetei frânei de faţă, dovadă fiind datele telemetrice obţinute de pe motocicleta în cauză.
Comunicatul menţiona că datele vor fi puse la dispoziţie la cerere tuturor celor interesaţi.
Evident că au început să curgă cererile de solicitare a acestor date, iar HRC a făcut un pas înapoi, dându-şi seama că aceste date nu pot fi relevante pentru majoritatea oamenilor din presă, decât dacă sunt traduse de un technician specializat în interpretarea respectivelor date.
Fiind depăşiţi de numărul solicitărilor şi realizând complicaţiile difuzării unor astfel de date fără interpretare, HRC a anunţat că va organiza o conferinţă de presă la Valencia, în cursul aceleiaşi zile de joi.
După anunţarea acestei conferinţe de presă care urma să aibă loc joi, HRC s-a răzgândit, pentru că judecarea apelului făcut de Valentino Rossi Curţii de Arbitraj Sportiv încă nu avusese loc, iar Honda nu a vrut să se interpreteze că vor să influenţeze decizia în vreun fel.
Totuşi era prea târziu, pentru că invitaţiile fuseseră trimise, aşa că această conferinţă de presă a avut loc, dar subiectul ei a fost schimbat, fiind anunţată o altă conferinţă de presă, care va fi organizată probabil luni, la Valencia, după cursă.
Ironia amară a făcut ca decizia previzibilă a CAS de respingere a apelului făcut de Valentino să fie dată publicităţii exact în timpul conferinţei de presă organizată de Honda.
Ceea ce a bucurat pe toată lumea a fost declaraţia făcută de Doctor, care a spus că îşi va respecta obligaţiile contractului şi va alerga şi în 2016 în echipa Yamaha, dar va lua o decizie în ceea ce priveşte continuarea activităţii după sezonul viitor, sezon în care multe lucruri se vor schimba.
Nici Jorge Lorenzo nu s-a lăsat mai prejos şi a ţinut să precizeze că îşi visează în continuare să îşi încheie cariera sportivă la Yamaha şi, de ce nu, să continue să activeze în cadrul acestei echipe şi mai târziu.