F3 675 RC este produs în doua variante, de 675cc pentru cei care vor să concureze la clasa Supersport şi de 800cc pentru ceilalţi, care vor doar motocicleta.
De mulţi ani, MV Agusta reuşeşte să producă motociclete care sunt declarate de presa de specialitate cele mai frumoase modele ale categoriei din care fac parte.
F3 675 RC (Reparto Corse) nu face excepţie de la această regulă, fiind după părerea mea cea mai frumoasa motocicletă de la clasa Supersport.
Pe lângă aspectul ei spectaculos, F3 675 a fost una din motocicletele care au condus în Campionatul Mondial de Superbike, la clasa Supersport, datorită formulei de succes: Jules Cluzel şi Lorenzo Zanetti doi piloţi în mare formă, o echipă tehnică bine pregătită şi conducerea firmei care a înţeles că reuşita în competiţiile sportive se reflectă în creşterea vânzărilor.
Respectând principiul după care a fost creat Capionatul Mondial de Superbike – “Win on Sunday, sell on Monday”, Giovanni Castiglioni a acceptat să implice fabrica în marile competiţii, după o pauză de peste 20 ani, în care MV Agusta nu a fost prezentă pe grila de start.
Cu 4 ani în urmă am participat ca manager al operaţiunii MV Agusta Romania, la prezentarea noilor modele în 3 cilindri, F3 si B3, eveniment la care a participat şi domnul Giovanni Castiglioni, înlocuindu-l pe tatăl său Claudio, care era grav bolnav.
În şedinţa de lucru l-am întrebat pe domnul Castiglioni jr. dacă intenţionează să implice firma în competiţiile de viteză şi mi-a răspuns (puţin înţepat), că sunt prea mici ca să facă asta.
Se pare că, între timp, a reconsiderat dimensiunea firmei, astfel încât, în ultimii doi ani MV Agusta a fost prezentă în WSBK cu rezultate notabile.
Varianta F3 675 RC va fi produsă în 100 de unităţi pentru cei care vor să-şi încerce şansele pe circuit respectând regulamentele clasei Supersport, iar modelul de 800cc va fi produs în 250 unităţi, pentru cei care vor să piloteze o motocicletă puternică, pe stradă, sau în curse în care nu sunt obligaţi să respecte regulamentul WSSP.
Şi, pentru că F3 675 RC să fie completă, toate exemplarele poartă semnatura celor doi piloţi care au reprezentat firma cu succes în Campionatul Mondial de Superbike: Jules Cluzel şi Lorenzo Zanetti.
Sursa: MV Agusta
Dacă nu aţi văzut toate materialele postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de FB, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube – https://www.youtube.com/tiberiutroia