TIBERIU TROIA

Custom Wheels 2015 – a doua ediţie – Reportaj partea a 2-a

În prima parte a reportajului de la Custom Wheels 2015 am stat de vorbă cu constructori de motociclete. Acum ne întâlnim cu artişti care lucrează cu vopsele, sau în metal.

Visători şi parcă aterizaţi din altă lume, doi tineri artisti plastici, Cezara şi Iuliu, bikeri din Cluj, studenţi la Arte Plastice, pictau în expoziţie un camion, mi-au spus cum a început povestea lor şi chiar m-am ales cu o invitaţie la masă, când voi trece prin Cluj, pentru că Cezara, pe lângă pinstriping, se pare că stăpâneşte şi arta culinară, aşa cum îi şade bine unei pictoriţe.

Iuliu, primul artist din România care şi-a dat licenţa având ca temă aerografia (nu vreau să folosesc termenul Airbrush, suntem doar în România), mi-a arătat Simsonul său, pe care l-a restaurat singur, moştenind pasiunea din familie.

Custom Wheels 2015

Cu Cezara Iustina si Iuliu

Mai aproape de posibilităţile celor mulţi care îşi doresc o motocicletă modificată, l-am întâlnit pe Octavian cu al său garaj (Garaju’ lu’ Octav), care a venit la Custom Wheels 2015 cu o parte din echipamentele din atelier, lucrând piese de caroserie din tablă, chiar în faţa vizitatorilor, aşa cum se făcea pe vremuri la Curtea Sticlarilor.

A fost cel mai original mod de a demostra tuturor că motocicletele produse în garajul său sunt lucrate artizanal, nu folosind repere cumpărate de la marile firme cunoscute de toată lumea, care comercializează astfel de piese.

Custom Wheels 2015

Octav la treaba, ca la el in garaj

Din păcate, durata materialul filmat pe care îl puteam produce este limitată şi nu am putut continua prezentarea, dar la Custom Wheels 2015 au mai fost şi alţi pasionaţi care au adus rezultatul muncii lor.

Manifestarea din acest an s-a terminat, dar vă recomand să vizitaţi Custom Wheels 3, 4, 5, pentru că sunt sigur că vor mai fi, mişcarea custom e pe val !

Custom Wheels 2015

Materialul filmat a fost prezentat la Digi24, în rubrica moto a emisiunii La Volan din  23 mai 2015.

Dacă nu aţi văzut toate materialele postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de FB, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube – https://www.youtube.com/tiberiutroia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*