TIBERIU TROIA

Cursă moto cu handicap – 125cc, 250cc şi Superbike – Caransebeş, 30 iunie 1996

1996 a fost singurul an în care s-a introdus un concept nou în România: cursă moto cu handicap. Scopul acestor curse a fost ca piloţii să adune curse, să facă kilometri de cursă pentru mai multă experienţă.

Totul a început în momentul în care domnul Alan Palmer, tatăl campionului britanic Chris Palmer, de 4 ori învingător în cursa de pe Insula Man, s-a stabilit în Bucureşti şi a devenit Preşedintele grupării noastre.
Obişnuit cu modul de organizare a curselor şi cu numărul competiţiilor la care participă piloţii din Marea Britanie, fiind prezent la sute de curse alergate (şi câştigate) de fiul său, Alan a sugerat conducerii Federaţiei de Motociclism, cu care eram în nişte relatii explozive, din cauza criticilor noastre permanente, să înfiinţeze o cursă moto suplimentară, pentru ca piloţii care vor, să poată face kilometri în regim de cursă, pentru experienţă.
Alan personal, s-a oferit să ne pună la dispoziţie motocicleta Honda RS125 pe care o adusese, cu tot ce presupune întreţinerea ei, noi cei din clubul nostru având singura obligaţie să mergem la curse pe cheltuiala lui.

Cursă moto cu handicap

Vlad Haralambie, Tiberiu Troia şi Alan Palmer – 1996

Pentru că nu se strângeau suficienţi amatori pentru mai multe clase, s-a format o singură clasă de concurs, o cursă moto în care s-a adoptat sistemul curselor cu handicap, în care pot participa motociclete de mai multe cilindree, departajate printr-un start dat separat, în funcţie de cilindree.
Luau startul motocicletele de 125cc, după care cele de 250cc, la 30 secunde diferenţă şi ultimele cele de la Superbike, la alte 30 secunde.
Se făcuse un calcul aproximativ, luând în considerare un număr de ture, folosind media de timp pe tur a celor 3 clase, astfel încăt motocicletele ar fi trebuit să ajungă la sosire cam în acelaşi timp.
E greu de spus dacă acest calcul era foarte exact, dar era ceva, mai mult decât nimic şi s-au găsit amatori pentru aşa ceva.
În plus, pentru ca toată lumea să fie mulţumită, Alan Palmer s-a oferit să suporte premii în bani pentru primii 6 piloţi, astfel încât valoarea premiilor era mai mare decât cele pe care le primeau piloţii pentru cursele normale din Campionat şi Cupa FRM.
În acel an eu am participat la clasa Superbike, având de apărat titlul de Campion reuşit în 1995, dar eram foarte curios să probez în regim de cursă motocicleta pe care mergea Vlad Haralambie, prietenul şi colegul meu, motocicleta pe care ne-a trimis-o Yamaha şi pe care se platiseră taxe vamale, TVA şi accize în valoare de vreo 18.000 dolari.

cursa moto cu hamdicap

Yamaha TZ250 model 1991

Pentru că Vlad nu a vrut să meargă şi la această cursă cu handicap, după ce terminase cursa la 250cc pe locul 3, nu am aşteptat vreo invitaţie specială şi m-am prezentat la start cu motocicleta lui.
În mod normal, luând în calcul motocicletele prezente la start, puteam să consider cursa moto câştigată încă de la start şi nu aveam de ce să forţez, dar m-a împins necuratul să fac ceea ce nu trebuia.
După un tur îi ajunsesem pe toţi cei 3 piloţi de la 125cc, care luasera startul în faţa mea şi nu puteam fi ajuns de nici unul din cei cu Superbike din spate, pentru că motorul pe care mergeam eu era mai rapid. Singurul lucru pe care ar fi trebuit să-l fac ar fi fost să merg constant, fără să accelerez prea tare şi cursa ar fi fost câştigată, dar, după cum spuneam, mă impingea un drac de la spate.
Cred că am vrut să văd cu câte ture îi pot ajunge din urmă pe ceilalţi concurenţi, aşa că am mers din ce în ce mai tare, până am pierdut controlul şi am ieşit în décor.
Paguba nu a fost mare, motocicleta nu a păţit mare lucru, în schimb eu am zgâriat serios combinezonul nou-nouţ îmbrăcat prima oară, iar cursa a fost compromisă, în momentul în care aveam un tur în faţa celorlalţi.

Morala este simplă: în toate cele, chiar şi într-o cursă moto, prostia se plăteste !

moto cu handicap

Echipa Moto Club Number One in parc, inainte de curse

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*