Ca de fiecare dată, etapa Prolog Romaniacs 2015 a fost un spectacol total, foarte multă lume, un traseu dificil, dar foarte tehnic şi complex, totul orchestrat de o organizare de excepţie.
Vreau să fiu bine înţeles. Acest articol nu este publicitar, nu este comandat de organizatorii competiţiei, sau de sponsori.
Nici măcar nu îi cunosc pe baieţii din Sibiu care sunt implicaţi în organizare, pentru că am fost toată viaţa absorbit (ca să nu spun obsedat) de motociclismul de viteză.
Dar, după ce am văzut şi înţeles efortul şi desfăşurarea de forţe pentru desfăşurarea evenimentului amplu de la Sibiu, nu pot să nu îi felicit din tot sufletul pentru ceea ce au făcut.
De-a lungul anilor am fost la multe ediţii ale competiţiei, de fiecare dată am văzut măcar etapa prolog şi în fiecare an am fost surprins de nivelul la care se ridică organizarea evenimentului.
Până unde se poate merge nu ştiu, dar ştiu cu siguranţă că toate aceste eforturi au pus Sibiul şi, de ce nu, România pe harta motociclismului hard-enduro.
Nu e puţin lucru şi, mai cu seamă nu e circ, aşa cum am mai auzit spunându-se.
Etapa Prolog Romaniacs 2015 este partea cea mai importantă pentru sponsori, pentru public şi pentru media, în rest bătălia adevarată ducându-se nevăzută prin păduri şi hârtoape.
Pentru această ediţie, organizatorii au făcut surprize şi piloţilor, pentru că, până acum, surprizele erau rezervate numai publicului.
Una dintre cele mai importante şi spectaculoase a fost tunul de apa de pe traseu, care i-a udat pe piloţi, ce-i drept numai pe experimentaţii de la clasele Silver şi Gold.
Calitatea spectacolului a fost asigurată de participarea de excepţie, cei mai mari specialişti ai genului fiind prezenţi şi, ceea ce este mai important, comportându-se ca nişte oameni normali, fără fiţe, deschişi şi comunicativi, aşa cum ar trebui să fie marii sportivi.
Încă de la start s-a desprins Jonny Walker, câştigătorul prologului din 2012, al clasei Gold din 2014, pilotul de 24 ani, care a început motociclismul la 9 ani a câştigat în 2015 aproape tot ce se putea: Hell’s Gate, Hare Scrambler şi locul 3 la Campionatul Mondial Super Enduro.
Jonny Walker in timpul etapei Prolog – Romaniacs 2015
Chiar dacă alerga printre rideri de acelasi nivel, Walker părea venit din altă lume şi îţi dădea impresia că tot ce face este cât se poate de uşor, nu se vedea nici un fel de efort.
Nu au lipsit nici micile incidente, căzături, accidentări, dar aşa se întâmplă în sporturile cu motor şi, până la urmă, toti păstrează amintirile plăcute.
În final, Jonny Walker a câştigat etapa Prolog Romaniacs 2015 şi am fost suficient de norocos să îi pot lua un scurt inteviu, care va fi transmis în rubrica Moto a emisiunii La Volan de sâmbătă 25 iulie şi pe care îl voi posta după transmisie.
Pe locul 2 a terminat Alfredo Gomez, urmat de Graham Jarvis, Paul Bolton, Andreas Lettenbichler, Chris Birch şi Manuel Lettenbichler, fiul lui Andreas.
Graham Jarvis – locul 3
Chiar dacă spectacolul a fost total, competiţia defăşurându-se la cel mai înalt nivel, eu voi păstra tot restul vieţii o altă amintire.
Înainte de Romaniacs am anunţat pe Facebook că voi fi prezent la Sibiu, împreuna cu prietenii de la Digi24, pentru interviuri şi filmări.
Văzând asta, un vechi suporter din Cugir, care venea la cursele de viteză stradale de dinainte de 1989, m-a aşteptat în parcul echipelor, însoţit de fiul său, care nu mă văzuse decât la TV.
Ne întâlnisem pentru prima dată în 1984, anul în care eu mergeam pe Harley-Davidson Aermacchi 250, motocicletă construită cu motorul de rezerva a lui Walter Villa pus pe un şasiu de Yamaha, motocicletă care aparţinea prietenului meu Mihai Mezincescu, plecat dintre noi la începutul acestui an.
Motor Harley-Davidson Aermacchi 250cc pe sasiu Yamaha – Campionatele Internationale ale Romaniei – Turnu Severin
Impresionat de sunetul şi turele pe care le scotea HD-Aermacchi, suporterul meu, Bebe Gomilin, a venit după cursă la mine şi am stat de vorbă câteva minute despre motor, după care eu i-am dat cartea mea de vizită (în 1984 aveam aşa ceva…) şi ne-am despărţit.
Întâlnire după 31 ani
Ei bine, acum, după 31 ani, a venit la Sibiu, m-a aşteptat şi, când ne-am întâlnit, mi-a spus toată povestea şi a scos din portofel cartea de vizită pe care i-o dădusem în 1984 rugându-mă să i-o semnez, împreună cu programul cursei de la Turnu-Severin, cursă la care, împreună cu Istvan Attila Viktor am câştigat Campionatul Internaţional al României pe echipe, iar la individual am terminat pe locul 2, după Istvan.
Emoţia a fost mare de ambele părţi, iar eu am schimbat rolurile, pentru că făcusem acelaşi lucru cu Dario Marchetti, cu o lună în urmă.
A fost una dintre cele mai emoţionante şi neaşteptate întălniri pe care le-am avut în ultimul timp şi astfel am reluat legătura cu un om pe care nu l-am mai văzut de mulţi ani.