Totul a început cu 27 ani în urmă.
Eram la cursa de moto de la Banska Bystrica, a 5-a etapă, adică penultima cursă a Cupei Prietenia ediţia 1988.
Programul cursei de la Banska Bystrica din 1988
În acel an cursele internaţionale au fost interesante şi dificile, fiind găzduite de circuite foarte diferite ca desen al traseului şi configuraţie: circuitul stradal de lângă Havana, circuitul de la Poznan (singurul circuit construit pentru competiţii), circuitul vechi de la Sachsenring, cel mai lung din lumea motociclismului de viteză, care avea lungimea unui tur de peste 8,6 km, şi, în premieră, traseul de la Banska Bystrica, despre care se auzise că ar fi organizat pe o autostradă.
Schema circuitului de la Banska Bystrica
Aşa a şi fost. Pe o porţiune de autostradă aflată în apropierea oraşului, traseul avea un desen foarte simplu: dus-întors cu două şicane largi, care erau amenajate în spaţiile de parcare ale acelui tronson de drum.
În general, la cursele din cadrul acestei competiţii pentru ţările socialiste, nu participau alţi piloţi în afară de cei din echipele naţionale înscrise încă de la începutul anului.
Singura excepţie era de fiecare dată cursa din Cehoslovacia, la care erau invitaţi mulţi piloţi din ţările din vestul Europei, toţi înscrisi la clasele mari, 500cc si Open, un fel de Superbike actual, la care participau motoare de peste 750cc.
Lista concurentilor
Aceste clase de concurs se ţineau numai aici, pentru că, la celelalte etape, nu avea cine să participe, iar Federaţia de Motociclism din Cehoslovacia, având piloţi participanţi la Campionatul Mondial şi cel European, avea alte relaţii şi obligaţii.
Cursa era un adevărat spectacol, nu numai pentru spectatori, ci şi pentru noi, care nu mai văzusem concursuri pentru motoarele mari şi, ceea ce era cel mai important, nu aveam cum să le vedem din parcul echipelor, unde spectacolul era fantastic.
De multe ori, piloţii din ţările bogate, erau conştienţi că fac spectacol, astfel încât erau 2 feluri de spectacol : cel de la cursă şi cel din parc.
Dario Marchetti la clasa 250cc
Cel de la cursă era destinat tuturor, cel din parc era numai pentru ceilalţi piloţi.
În timp ce noi ajungeam la cursă cu câte o Dacie, care trăgea o remorcă cocoşată, pe care erau câte 2-3 motociclete, vesticii veneau aşa cum se făcea afară, adică cu câte o mare dubă, sau cu câte un TIR, din care se descărca tot ceea ce era necesar.
Toţi vesticii aveau corturi, bancuri de lucru în maşini, mese şi scaune pliante, cei mai tari scoteau şi şampanie de la rece, servită în frapieră.
Diferenţele erau mari şi le simţeam, ne făceau să ne simţim săraci (ceea ce era adevărat) şi neimportanţi (ceea ce nu era adevărat).
În tot acest peisaj pestriţ şi ciudat, în 1988 am întâlnit mai multi piloţi invitaţi faţă de ediţiile precedente.
Pe lângă marea vedetă locală, Bohumil Stasa, pilot care participa la Campionatul Mondial, au fost prezenţi la start piloţi din Austria, Germania, Elveţia, Olanda, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda şi un pilot din Italia – Dario Marchetti.
Dario Marchetti la clasa 500cc
După câţiva ani de competiţii internaţionale, ani în care rezultatele piloţilor din Romania nu au fost grozave, cu excepţia unui loc 3 reuşit de Istvan Attila Viktor, din Oradea, la Sachsenring, eram obişnuiţi să fim trataţi ca veriga slabă.
Unii dintre membrii delegaţiilor din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia (nu toţi) se uitau de sus la noi, iar, pentru cei din vest, eram ca nişte ciudaţi, prost îmbracaţi şi cu nişte gloabe de motociclete, de care se puteau abţine cu greu să nu râdă.
În tot acest peisaj, a apărut un pilot din Italia, de care mărturisesc că nu auzisem, dar, faptul că alerga în CIV (Campionatul Italian de Viteză), era o garanţie a valorii şi nivelului înalt. Cu toate astea, se purta ca un om normal, fără ifose şi foarte comunicativ, interesat de prezenţa noastră în parc.
Mi-am luat inima în dinţi, aşa prost îmbracat cum eram şi m-am dus la el, pentru că vorbea engleză. A fost surprins că înţelegeam limba italiană şi m-a invitat, foarte amabil, în standul lui.
Subsemnatul la clasa 250cc, circuitul stradal din Oradea – 1988
Am stat de vorba vreo 30 minute, pentru că antrenamentele se terminaseră, nu aveam nici o urgenţă, iar Dario era curios să afle amănunte despre motociclismul din România.
Ne-am văzut câteva minute şi a doua zi, în ziua concursului, dar de obicei, după concurs, noi eram grăbiţi, împachetam în grabă şi plecam la drum spre ţară, unde trebuia să ajungem la timp pentru etapele din Campionatul nostru.
La plecare, Dario Marchetti mi-a dat câteva fotografii tipărite, tip carte poştală, aşa cum era moda anilor ’80 şi cum aveau toţi piloţii mari ai timpului, pregătite pentru admiratorii care doreau autografe, dar nu s-a gândit sa le semneze, tratându-mă ca pe un coleg, nu ca pe vreun fan dornic de amintiri.
Anii au trecut, după 1989 Cupa Prietenia s-a desfiinţat, iar concursurile internaţionale la care puteau participa piloţii români au devenit balcanice.
Nu l-am mai întâlnit pe Dario, dar am auzit de el, pentru că a continuat să alerge, cu rezultate notabile în Campionatul Italian la clasa Superbike, într-o companie selectă, clasându-se ani la rând în top 10.
După nişte ani am auzit că devenise expert moto (aşa se numeşte comentatorul care a practicat sportul respectiv – titulatura Eurosport) la Eurosport Italia şi mi s-a părut interesantă coincidenţa, pentru că şi eu am început colaborarea cu Eurosport în 2007.
Nu ştiam dacă drumurile noastre se vor mai întâlni, până săptămana trecută, când am aflat că va veni în România, cu ocazia unui eveniment organizat de importatorul Ducati, în colaborare cu uzina producătoare. Dario Marchetti este Managerul Ducati Riding Experience, gruparea care are ca scop perfecţionarea tehnicilor de pilotaj a posesorilor de motociclete Ducati.
Surpriza mare a fost că Dario ţinea minte întâlnirea noastră şi el a fost primul care m-a recunoscut.
Ne-am revăzut în seara de dinaintea evenimentului pentru care venise, la o terasă din centrul Bucurestiului şi am depănat amintiri, singura ocazie pentru discuţii mărunte, pentru că, a doua zi, am tratat evenimentul cu maximă seriozitate.
I-am smuls un interviu care va apare în rubrica moto a emisiunii “La Volan” de la Digi24, la sfârşitul căruia i-am rezervat o surpriză. După ce i-am pus câteva întrebări legate de rolul cursului de pilotaj şi părerea lui despre evoluţia motociclismului, i-am arătat fotografiile pe care mi le dăduse cu 27 ani în urmă şi l-am rugat să le semneze în timp ce îl filmam.
După interviu, Dario a fost cât se poate de amabil şi m-a ajutat să filmăm câteva cadre pentru prezentarea modelului 899 Panigale, pentru că adusese cu el 2 motociclete ale şcolii de pilotaj Ducati, pe care le-a pus la dispoziţia noastră.
După 27 ani, ce-a de a doua întâlnire a fost aproape la fel de scurtă ca prima, dar emoţiile au fost mai mari.
Acum sunt sigur că îl voi mai întâlni pe Dario Marchetti, poate la o cursă în România, ca pilot, sau la o cursă pe circuitele internaţionale, în calitate de expert, sau comentator.