Azi am împlinit 60 ani. Nu trag linie ca să-mi fac socotetile, ci pur şi simplu scriu cu voce tare, dacă îmi permiteţi artificiul lingvistic.
Cu 40 ani în urmă, pe vremea când un drum până la mare dura câte 2 zile.
Îmi aduc aminte ca azi: eram în clasa a X-a, jucam handbal în echipa liceului şi a venit un nou antrenor.
Era o fostă mare glorie a hanbalului românesc, membru al echipei naţionale, Ioan Necula, un om care mi-a devenit în timp prieten şi chiar frate mai mare.
Dar nu asta e important, ci atitudinea mea în clipa în care l-am văzut prima dată. Mi s-a părut îngrozitor de bătrân, credeam că e mort şi încă nu a aflat, pentru că avea 36 ani !
Asta era gândirea unui copil necopt şi sunt convins că aşa se uită la noi copiii din ziua de azi, poate ceva mai arogant decât o făceam noi.
Multora li se pare ciudat şi nepotrivit ca un om de 60 ani să meargă pe motocicleta, în loc să se comporte ca un “om serios”.
Ceea ce nu înţeleg “civilii” este că motocicleta şi stilul de viaţă pe care ţi-l oferă este oxigenul nostru, al ciudaţilor care mergem pe motocicletă şi asta nu trece niciodată.
Singurul lucru pe care îl putem face şi trebuie să-l facem fiecare dintre noi, este să ne dăm seama când să ne apucăm de motociclism, când şi dacă e cazul să ne dăm pe circuit, când a sosit momentul să ne retragem din competiţii, când putem merge cu 200 km/h şi când nu, dacă suntem pregătiţi şi calificaţi să-i învăţăm ceva pe cei mai tineri decât noi, sau încă nu am acumulat destulă experienţă ca să ne considerăm profesori.
Dacă reuşim să facem toate astea, avem toate şansele să avem parte de bucurii ani îndelungaţi şi, de ce nu, să devenim modele.
Tot ce putem spera, mai ales noi, cei care simţim anii de motoretism în oase, este că vom putea sta în şa cât mai mulţi ani, pentru că niciodată nu eşti ridicol atât timp cât eşti pe motor, eşti tu cu tine şi cu marea ta pasiune.
Vă doresc tuturor să vă bucuraţi de motor cel puţin tot atâţi ani cât am făcut-o eu şi cât am de gând s-o mai fac !
