1983, ultimul an în care motociclismul românesc de viteză a evoluat numai pe traseele din România, pentru că în 1984 avea să înceapă Cupa Prietenia, competiţia ţărilor socialiste, dar noi încă nu ştiam asta.
După 2 ani de participare doar la clasa 50cc sport, datorată lipsei de material sportiv (pe româneşte asta înseamnă că nu erau motociclete), am reuşit şi am construit din vechituri 3 motociclete de 250cc, pe care am luat startul 3 dintre membri echipei IMGB, care s-a considerat că au cele mai mari şanse la obţinerea unui rezultat onorabil.
Motocicleta CZ 250 folosită în sezonul 1983
Pentru mine a fost un sezon îngrozitor, datorită unei probleme tehnice pe care am descoperit-o doar în anul următor. Bobina de inducţie a aprinderii Motoplat nu funcţiona bine şi, când se încălzea, începea să dea scânteia aiurea, astfel încât motorul se supraîncălzea şi, în cele din urmă, cala (adică se topea pistonul).
Explicaţia se adresează celor mai tineri, care nu au mers pe motoare în 2 timpi, singurele care calau uşor, atunci când, din diferite motive, se supraîncălzeau.
În paralel alergam şi la clasa 50cc sport şi reuşeam să termin pe podium, sau foarte aproape, în timp ce la 250cc înregistram un abandon după altul.
La Bistriţa, la 50cc sport am mers destul de bine, terminând cursa pe locul 4, după Carol Berke, Laszlo Ferenczi şi Traian Mihăilescu, adică cei care făceau ordinea la această clasă, în ultimii câţiva ani.
A urmat cursa la 250cc, unde, după 3 curse ratate la clasa mare din cauza problemei amintite mai sus, dornic să obţin un rezultat bun, văzându-mă la începutul cursei în primii trei, m-am lăcomit într-o perioadă de frânare şi, la capătul liniei drepte, am blocat roata faţă, am pus jos motocicleta într-o fracţiune de secundă, alegându-mă cu o luxaţie a umărului stâng.
Festivitatea de premiere la clasa 50cc – Bistriţa, imediat după căzătura la 250cc
Spital, pansamente, mâna imobilizată şi toate astea, în timp ce eu aveam cursă saptamâna următoare.
Chiar dacă nu mă simţeam foarte bine, am făcut deplasarea la Târgu Mureş şi am încercat să fac antrenamentele.
Nu numai că nu am fost în stare să merg la 250cc, dar am şi căzut la antrenamentul clasei 50cc de sâmbătă şi m-am lovit în acelaşi loc sensibil.
Ca să pot merge la cursă, în ziua cursei m-am dus la maşina salvării şi i-am rugat să-mi facă ceva, pentru că durerile erau foarte serioase şi nu puteam să conduc.
Probabil că şi faţa mea a spus multe, pentru că cei de pe maşina salvării mi-au făcut o injecţie care m-a liniştit imediat. M-a liniştit atât de bine, încât nu am fost în stare să urc pe motocicletă şi eram foarte calm, chiar mulţumit şi visător.
Nu ştiam ce fel injecţie fusese, dar prietenul meu Vlad Haralambie, fiind medic, a întrebat la maşina salvării despre ce a fost vorba şi a aflat numele medicamentului, care s-a dovedit a avea în componenţă morfină.
Asta a fost explicaţia stării mele de mulţumire atât de intense, încât nu am putut lua startul în acea zi.
Târgu Mureş – proaspăt injectat şi foarte nelămurit, în parcul echipelor