Custom Wheels 2015, cea de-a 2-a manifestare de profil, s-a bucurat de mult succes. A fost de fapt primul eveniment oficial, pentru că prima încercare a fost mai mult o adunare prietenească.
Pentru că venisem să facem un material pentru TV, am fost informaţi de unul dintre organizatori, încă de la intrare, cam care ar fi principalele puncte de interes.
Trebuie să marturisesc că am venit puţin sceptic, pentru că majoritatea constructorilor prezenţi erau foarte tineri şi, ca de cele mai multe ori, m-am înşelat.
Multe motociclete, mult entuziasm, lucrări de bun gust şi incredibil de multă muncă investită în proiectele prezentate.
Am cunoscut câţiva oameni pasionaţi având diferite profesiuni, venind din diferite oraşe, cu tradiţie, sau nu, în acest domeniu, dar toţi fiind uniţi de aceeaşi pasiune arzătoare pentru motocicleta. Unul dintre proiectele interesante, care mi-au atras atenţia de la intrare, a fost kitul inspirat din motocicletele Indian pe care îl oferă Bastybikes Art.
Folosind repere originale, împreună cu piese confecţionate, Sebastian, fan total dedicat firmei Indian, încearcă să omologheze aceste motociclete, dar şansele să reuşească în România sunt practic nule. În această situaţie, cea mai realistă varianta este omologarea în Marea Britanie, ţară în care problema este tratată mult mai profesionist şi permisiv.
Mai aproape de posibilităţile celor mulţi care îşi doresc o motocicletă modificată, l-am întâlnit pe Octavian cu al său garaj (Garaju’ lu’ Octav), care a venit la expoziţie cu o parte din echipamentele din atelier, lucrând piese de caroserie din tablă, chiar în faţa vizitatorilor, aşa cum se făcea pe vremuri la Curtea Sticlarilor.
A fost cel mai original mod de a demostra tuturor că motocicletele produse în garajul său sunt lucrate artizanal, nu folosind repere cumpărate de la marile firme cunoscute de toată lumea, care comercializează astfel de piese.
Visători şi parcă aterizaţi din altă lume, doi tineri artisti plastici, Cezara şi Iulian, bikeri din Cluj, studenţi la Arte Plastice, pictau în expoziţie un camion şi mi-au povestit cum a început povestea lor şi chiar m-am ales cu o invitaţie la masă, când voi trece prin Cluj, pentru că Cezara, pe lângă pinstriping, se pare că stăpâneşte şi arta culinară, aşa cum îi şade bine unei pictoriţe.
Iulian, primul artist din România care şi-a dat licenţa având ca temă aerografia (nu vreau să folosesc termenul Airbrush, suntem doar în România), mi-a arătat Simsonul său, pe care l-a restaurat singur, moştenind pasiunea din familie.
Şi pentru ca totul să se termine cum nu se putea mai bine, undeva în partea din spate a halei în care a fost găzduită expoziţia, am dat peste motocicleta adusă de Anarchy Custom, din Câmpia Turzii, proiect care urmează să fie inaugurat în prima zi a manifestării, dar pe care Bebe, creatorul ei, ne-a arătat-o fără prea multe cuvinte.
Puţin stânjenit de camera de filmare, constructorul a demonstrat că tracul pricinuit de prezenţa ciudaţilor care roiau prin jurul motocicletei lui, nu i-a influenţat cu nimic talentul de excepţie.
Ceea ce a a ieşit din mâinile acestui băiat din Campia Turzii are loc în orice expoziţie internaţională de profil şi oricare dintre marii producători de custom din lume se poate mândri cu astfel de realizare.
Din păcate, durata materialul filmat pe care îl puteam produce este limitată şi nu am putut continua prezentarea, dar în expozitie au mai fost şi alţi pasionaţi care au adus rezultatul muncii lor.