30 ani de existenţă VMax sărbătoriţi de Yamaha prin lansarea modelului VMax Carbon.
Foarte puţine motoare au rezistat pe piaţă 30 ani. VMax a reuşit şi, ceea ce este impresionant este faptul că, în această perioadă, a suferit modificări o singură dată. Dacă nu mă înşeală memoria, este singurul model de motocicletă în această situaţie.
Este adevărat că modelul nu a fost produs fără întrerupere timp de 30 ani, dar motocicleta a fost de referinţă de la lansare până acum. Prima variantă, cu toate minusurile ei, adică frâne insuficiente şi suspensia faţă slabă, a fost venerată de cei care vroiau să impresioneze prin plecări pe o roată şi acceleraţii fulminante.
Succesul înregistrat pe două dintre pieţele strategice, SUA şi Franţa şi faptul că motoarele uzate de pe piaţă erau considerate de colecţie şi îşi păstrau valoarea, au convins firma Yamaha să producă o a doua generaţie de VMax, o motocicletă fără greşeală, care corectează toate problemele modelului anterior şi se apropie de perfecţiune, fiind echipată cu multe dintre noutăţile tehnice apărute pe piaţă.
VMax nu a fost un motor ieftin nici la prima apariţie, cu atât mai puţin cel de-al doilea model. Şi, dacă tot era vorba de ceva scump, exclusivist, politica de marketing folosită se pare că a fost cea potrivită, chiar dacă nu a fost ageeată de mulţi la început. Chiar şi eu, fiind fan Yamaha şi lucrând la ora aceea în reţeaua oficială, am strâmbat din nas, dar am fost nevoit să le dau dreptate ceva mai târziu.
Noul VMax se comandă de client cu 6 luni înainte de livrare, pentru că motocicleta se produce personalizată pentru respectivul client, al cărui nume se brodează pe şaua motorului la fabrică, în Japonia. Noi românii am spune: “Dacă-i bal, bal să fie !”, sau “Dai un ban, da’ stai în faţă”.
De aici şi până la modelul Carbon, nu a fost decât un pas. Nu se putea găsi un model mai bun, pe care să-l oferi celor amatori de motoare exclusiviste, decât unul care este deja gândit pentru cei cu bani mulţi. Că doar nu se putea lua decizia să îmbrace în carbon vreun Virago, sau un Fazer, ci numai legenda – VMax.
Nu trebuia nimic altceva decât o ocazie cu care să arunci pe piaţă noua jucărie făcută pentru băieţii mari şi iată că ocazia a apărut: cei 30 ani împliniţi de la lansarea bombei pe roţi, despre care toţi ştiau că are frâne proaste şi amortizoare faţă moi, dar toţi băleau (că nu pot să zic altfel), să facă o tură cu ea.
În ceea ce priveşte costul acestei motociclete, nu are rost să-l comentăm, din moment ce preţul modelului de serie este 21.000 EUR. Oricum, la o astfel de motocicletă, care nu va fi folosită zilnic până la piaţă, sau pentru naveta, ci probabil că va sta mai mult parcată într-un living luxos, sau într-un garaj, între Porsche şi Ferrari, nu mai contează câţi bani ai dat, ci faptul că tu o ai şi ceilalti NU.
Restul, 200 CP, 166 Nm, alea, alea, sunt amănunte care, în cazul acestei motociclete, nu sunt de mare interes, pentru că aşa ceva nu se cumpără ca să fie folosită pe stradă la performanţe maxime, în cazul în care ajunge şi pe stradă…
Am pus pe hârtie aceste idei legate de noul VMax în ziua de 9 februarie.
În aceeaşi seară s-a anunţat că designerul japonez Kenji Ekuan a plecat într-o lume mai bună.
Povestea acestui om este fabuloasă şi merită amintită.
Având pregătire de preot budist, tânărul Ekuan studiază artele frumoase la Universitatea de Arte Plastice din Tokio, după care îşi completează studiile la Art Center College din Pasadena, unde învaţă secretele designului american.
După absolvire, revine în Japonia, şi, împreună cu alţi trei tineri artişti, pune bazele unei firme de design industrial, GK Design (Grupul din Koike).
După ani de lucru asiduu şi studiu, care au dus la maturizarea profesională a grupării, studioul de design devine partner al firmei Yamaha, pentru care execută proiectele de design pentru toate motocicletele produsele, sub atenta coordonare a lui Kenji Ekuan.
Fiind un artist în adevăratul sens al cuvântului, colectivul condus de el a reuşit câteva proiecte care au schimbat în bine noţiunea de frumos implementată obiectelor folosite în viaţa de zi cu zi. Probabil cel mai cunoscut produs rămâne Narita Express, trenul de mare viteză, dar şi o seamă de motociclete lansate de Yamaha, dintre care una este chiar VMax.
Simultan cu cele două evenimente mediatizate, lansarea modelului VMax Carbon şi dispariţia părintelui său spiritual, o altă ştire a fost neglijată şi trecută pe planul doi.
Coincidenţă, sau nu, acţionarul minoritar al firmei Yamaha, concernul Toyota, a anunţat că partea de creaţie a designului motocicletelor Yamaha va fi preluată de departamentul de creaţie auto, înlăturând brutal studioul GK Design, după mai bine de 50 ani de colaborare.
Voi îndrăzni o comparaţie, care poate părea deplasată, dar care ilustrează foarte bine această situaţie în termeni înţeleşi de toată lumea.
Este ca şi cum un manager de hotel, bun specialist în contabilitate şi management, dar care nu are legătură cu rafinamentele culinare, ia hotărârea să pensioneze maestrul patiser, care se ocupă de ciocolaterie şi patiserie şi numeşte în această funcţie pe bucătarul specializat în supe şi ciorbe.
Îmi cer scuze celor care mă vor considera brutal şi fără maniere, dar, pentru mine, produsele Yamaha intră într-o altă eră.
Sayonara, Kenji-san !
Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.