Am aşteptat ani de zile să participăm la curse internaţionale şi, când a venit momentul, ne-am trezit într-o altă lume, cu care nu aveam mare legătură.
În anii ’60 cursele de motociclism viteză au fost oprite şi, după o pauză de mai mulţi ani, au fost reluate la începutul anilor ’70.
După reluarea activităţii, primele curse internaţionale au fost organizate la Reşiţa, dacă memoria nu mă înşeală.
Câţiva piloţi din Yugoslavia au făcut deliciul spectatorilor venind cu nişte motociclete moderne (la ora aceea), despre care cei mai mulţi dintre noi nici nu auziseră.
Bineînţeles că nici unul dintre sportivii români nu a putut să termine cursa în acelaşi tur cu învingătorul, sârbii şi motoarele lor rapide jucându-se cu gloabele românilor, fără frâne, cu suspensii proaste şi motoare de motocros instalate pe nişte cadre grele, neadaptate curselor de viteză. Din cauza geometriei diferite a cadrelor, cu un centru de greutate ridicat, nici poziţia de pilotaj nu putea fi cea corectă, astfel încât românii şi motocicletele lor nu aveau nici o şansă.
Nenorocirea era însă faptul că noi nu înţelegeam toate astea, sau mă rog, cei mai mulţi dintre noi, mulţumindu-ne să uităm diferenţa tehnologică uriaşă dintre motoare imediat după cursă şi să continuăm lupta fără şanse, cu aceleaşi mortăciuni tehnice.
Pe de altă parte, ce puteam face, pentru că nu aveai cum să cumperi o motocicletă adevărată din ţări străine, nu numai din cauza banilor, ci şi pentru că deveneai imediat suspect în ţară şi bănuit că ai umbla cu valută, faptă care te ducea sigur într-o singură direcţie – puşcăria.
În acelaşi timp, pentru că nu existau surse de informare (generaţia PRO trebuie să ştie că Internetul, calculatoarele şi telefoanele mobile au fost inventate ceva mai târziu), nu puteam realiza exact diferenţa tehnologică dintre ultimile modele specializate şi ceea ce foloseam noi în România.
Una din cele mai amuzante întâmplări ale acelei perioade romantice a fost legată de posibila participare a prietenului nostru şi frate mai mare, Dragoş Panaitescu, la o etapă de campionat mondial de viteză pe circuit de la Brno (sau aşa credeam noi…). Panache, aşa cum era alintat de tot CNEFS-ul (Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport), organismul diriguitor al sportului.
Panache era Campion Naţional la 500cc, cea mai mare clasă de concurs din campionatul românesc, era în acelaşi timp component al echipei naţionale de bob, fiind Maestru al Sportului şi multiplu Campion Naţional la această disciplină sportivă, cu rezultate internaţionale deosebite şi participări pe măsură, nu numai la concursuri, ci şi la tot felul de şedinţe şi conferinţe organizate în general în ţările vestice, adică om umblat.
Într-una dintre deplasările pe care urma să le facă, traseul trecea foarte aproape de Brno, locul în care se dispută de ani de zile o etapă de campionat mondial de viteză, actualul MotoGP, iar perioada coincidea cu săptămâna desfăşurării concursului de moto.
Pentru că prietenul Panache era Campion al clasei 500cc, sezonul în derulare mergea foarte bine, iar motocicleta arăta foarte bine pentru standardele româneşti, cu rezervorul şi şaua construite dintr-o singură piesă din fibră de sticlă, piesă proiectată şi executată de un artist plastic, ne-am gândit că ar putea participa şi el la cursa de campionat mondial, dacă tot trecea prin apropiere. Ce mare problemă era să tragi o remorcă cu o motocicletă până în Cehoslovacia şi să te prezinţi la start ?
Zis şi făcut, ne-am apucat să pregătim motocicleta, să schimbăm numerele de concurs, poate să-i punem chiar o bujie nouă, să-i dăm o vopsea, doar nu te poţi prezenta la un campionat mondial cu vopseaua raşchetată din cursele din România…
Am muncit noi câteva zile, până când Panache a fost nevoit să plece puţin mai repede, nemaiputând aştepta să terminăm noi lucrul la motocicletă, aşa că s-a dus naibii participarea lui (sau a noastră) la un campionat mondial.
Câţiva ani mai târziu, când am văzut prima etapă de mondial şi când am înţeles care erau condiţiile necesare unei participări la o astfel de competiţie, am înţeles cât de neştiutori şi de penibili am fost noi, cu toată pregăteala noastră.
Tibi ar terbui sa postezi despre pionierii moto viteza ai ROMANIEI.Macarie care batea tot cu motore facute de el sau Gh. Voiculescu unul din primii campioni la viteza pe sosea.Apoi campionatul Balcanic unde ne cam bateau turcii si nu in ultimul rand de cupa Prieteniei.A mai fost si “cantarea romaniei pe Mobra” sau cum Dumnezeu ii spunea………….
Superb….
Multumesc.
Am avut si putin noroc, erau vremuri frumoase…